UE mai deschisă spre R. Moldova, la cererea României
„La cererea României, Uniunea Europeană a lansat luni, 13 octombrie, în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai celor 27 la Luxemburg, un mesaj foarte puternic cu privire la disponibilitatea sa de a se angaja în apropierea dintre R. Moldova şi UE şi în reglementarea conflictului transnistrean”, a declarat Ministrul de Externe al României, Lazăr Comănescu.
"Concluziile esenţiale adoptate transmit mesaje puternice. În primul rând, UE este gata să negocieze un nou acord, mai ambiţios, cu R. Moldova. În al doilea rând, acest acord vizează apropierea în continuare a R. Moldova de UE, ceea ce, sperăm noi, va conduce la o formulă de asociere. În al treilea rând, UE subliniază angajamentul său pentru soluţionarea conflictului transnistrean", a declarat Ministrul Comănescu, la o întrevedere cu presa românească, citată de Info-Prim Neo.
România a insistat în ultimele 12 luni, şi în special după războiul dintre Georgia şi Rusia, asupra faptului că este esenţial ca UE să se implice în soluţionarea conflictelor îngheţate, în special cel din Transnistria, care se află pe teritoriul unui stat din vecinătatea imediată.
Luni, Miniştrii de Externe ai celor 27 ţări UE au recomandat celei mai înalte autorităţi a UE – Consiliul European – să dezvolte relaţii mai strânse cu R. Moldova şi, în particular, să considere posibilitatea de a se renunţa la regimul de vize de intrare pentru moldoveni.