Ucraina va pune problema porţiunii de la Palanca după alegerile locale
Ucraina intenţionează să ceară Moldovei transferul controlului asupra unei părţi de pământ din satul Palanca, aproape de autostrada Odesa-Reni, imediat după alegerile locale. Declaraţia a fost făcută de către ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Konstantin Griscenko, în cadrul unei şedinţe a legislativului de la Kiev, transmite Info-Prim Neo cu referire la pagina electronică a publicaţiei ucrainene Kyiv Post.
„Poziţia noastră rămâne clară şi cred că toată lumea înţelege că aceasta e datoria Moldovei, care trebuia îndeplinită cu 10 sau 12 ani în urma. Partea ucraineană nu se va împăca cu nicio întârziere sau alte argumente”, a declarat Konstantin Griscenko.
Potrivit oficialului ucrainean, imediat după alegerile locale generale din Republica Moldova, Kievul va insista să înceapă discuţiile, inclusiv la nivelul miniştrilor de externe, pentru a clarifica opţiunile de cooperare între cele două state, iar problema părţii de pământ de la Palanca nu va fi o excepţie în această direcţie.
Segmentul cu lungimea de 7,7 km din regiunea satului Palanca al autostrăzii Odesa-Reni a fost transmis în exploatarea şi sub jurisdicţia Ucrainei conform Protocolului adiţional la Acordul de frontieră dintre Ucraina şi Moldova, semnat la 18 august 1999. Ucraina insistă acum şi asupra transmiterii subsolului autostrăzii şi teritoriului adiacent drumului din satul Palanca.