Termenul de restituire a TVA pentru agenţii economici care utilizează sistemul informaţional de evidenţă a facturilor electronice (e-Factura) se va reduce de la 30 zile până la 10 zile. De asemenea, va fi eliminată şi procedura de efectuare a controlului fiscal cameral. Noile reglementări urmează să fie prezentate Guvernului spre aprobare până în data de 15 mai, transmite IPN cu referire la o notă informativă a Consiliului Economic al prim-ministrului.
În comunicat se precizează că Inspectoratul Fiscal are posibilitatea să vizualizeze centralizat şi în timp real toată informaţia privind facturile emise şi semnate prin intermediul sistemului e-Factura. Accesul la informaţia fiscală în format electronic exclude necesitatea efectuării controlului fiscal cameral.
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistraţi circa 25 de mii de plătitori de TVA, 4,3 mii dintre care utilizează sistemul e-Factura.
Actualmente, restituirea TVA se efectuează în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii. Din acest termen 12 zile sunt pentru efectuarea controlului fiscal cameral şi adoptarea deciziei de restituire a TVA, iar celelalte 18 zile sunt pentru efectuarea restituirii efective a sumei TVA.