Tupeul şi corupţia guvernanţilor lipseşte ţara de finanţări pentru reparaţia drumurilor, AMN
„Tupeul şi corupţia guvernanţilor lipseşte ţara de finanţări pentru reparaţia drumurilor, iar decizia recentă a Băncii Mondiale de a anula o parte din finanţarea pentru reparaţia a 400 km de drumuri principale este una de sancţionare a Guvernului comunist”, susţine liderul Alianţei „Moldova Noastră (AMN), Serafim Urecheanu, citat de Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat al formaţiunii politice, prin decizia sa, „Banca Mondială, indirect, dar foarte clar, a acuzat autorităţile centrale de la Chişinău că încalcă regulile sale, ce ţin de transparenţă, competitivitate şi echitate în organizaţia licitaţiilor de contractare a comenzilor publice”.
„Comportamentul Guvernului actual, care a crezut că-şi poate promova şi în acest proiect cu suport internaţional schemele sale financiare, interesele şi firmele protejate pentru a gestiona fondurile externe, a adus un prejudiciu mai mare decât cele 11 milioane de dolari”, se mai spune în comunicat.
Serafim Urecheanu spune că „după acest refuz Republica Moldova riscă să piardă şi alte sume importante, contractate de la alţi donatori externi şi destinate reconstrucţiei drumurilor, cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană pentru Investiţii, deoarece este afectată credibilitatea administrării corecte a întregului proiect, al cărui cost se cifrează la 50 milioane de dolari SUA”. Totodată, AMN cere organelor de resort să identifice şi să fie traşi la răspundere „cei care au compromis proiectul prin încălcarea legislaţiei cu privire la achiziţiile publice”, se mai spune în comunicat.
Banca Mondială a anunţat, la 26 decembrie, că a fost nevoită să anuleze o sumă echivalentă cu 11 mln dolari SUA din creditul Asociaţiei pentru Dezvoltare Internaţională (ADI) de 16 mln dolari SUA, acordat pentru Programul Guvernului RM în sectorul drumurilor, în urma invocării procedurii de achiziţii neconforme.