Tudor Ulianovschi aderă la PSDE și va fi vicepreședinte de partid

Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Tudor Ulianovschi, alături de echipa sa, a aderat la Partidul Social Democrat European (PSDE), condus de fostul democrat Ion Sula. Ulianovschi a fost ales vicepreședinte al PSDE, transmite IPN.

Tudor Ulianovschi a declarat că alegerile prezidențiale au dezbinat societății, de aceea e nevoie de unit forțele și de adus energie nouă în politica din Moldova. „Este timpul să revitalizăm proiectul european în Republica Moldova și să acționăm cu hotărâre în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025”, a declarat Ulianovschi într-o conferință de presă.

În săptămânile următoare, a precizat Ulianovschi, vor continua să fie anunțați noii membri ai PSDE, printre ei fiind doctori habilitați, profesori universitari, medici renumiți, juriști și oameni de afaceri, care au făcut parte din echipa sa la prezidențiale.

Ion Sula, președintele PSDE, a anunțat că are loc un proces de consolidare a partidului și de pregătire pentru alegerile parlamentare. Acest proces va include atragerea de personalități notorii, constituirea de noi organizații teritoriale și consolidarea organizațiilor de partid existente.

Potrivit lui Ion Sula, eforturile partidului sunt orientate spre pregătirea de alegerile parlamentare, ca să ofere cetățenilor pro-europeni o alternativă serioasă în 2025, deoarece, potrivit lui, alegerile prezidențiale și referendumul constituțional au arătat că această alternativă este necesară și PSDE o poate asigura.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.