Trei persoane au fost salvate de la înec în localitatea Branişte

Trei persoane au fost salvate de la înec în localitatea Branişte, raionul Râșcani. Un pescar s-a prăbuși sub gheață, iar doi bărbați i-au sărit în ajutor cu o barcă, dar au început și ei să se scufunde. Salvatorii au ajuns la timp ca să evite o tragedie, transmite IPN.

Cazul a avut loc în această dimineață. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a menționat că pescarul s-a prăbușit sub gheața subțire a lacului. De la mal acesta a fost observat de proprietarul iazului, care împreună cu un coleg au intervenit cu o barcă. În timpul deplasării, bărbații au observat că barca se scufundă.

Salvatorii au ajuns la timp și l-au scos de sub gheață pe pescarul de 69 de ani, care se afla la circa 30 de metri de la mal. Cu ajutorul echipamentului specializat, au tractat la mal barca afectată în care se aflau cei doi bărbați în vârstă de 55 și 24 de ani.

Cetățenii sunt atenționați repetat despre riscul prăbușirii sub gheața subțire a bazinelor acvatice. Pescarii la copcă sunt atenționați să poarte vestă de salvare și să fie cuplați cu o frânghie cu lungimea de 15-20 metri și o greutate de 400-500 grame la celălalt capăt.

Dacă persoana a ajuns sub apă e important să-și păstreze calmul. Va încerca să iasă culcat pe gheață cu mâinile larg desfăcute și să le pună pe marginea acesteia, iar prin metoda rostogolirii să iasă la mal.

În situații de risc se va apela Serviciul de Urgență 112.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE