Trei jurişti ai Direcţiei asistenţă juridică nu mai pot reprezenta CMC în instanţa de judecată

Trei angajaţi ai Direcţiei asistenţă juridică, inclusiv şefa direcţiei, Diana Gurschi, nu mai au dreptul să reprezinte Consiliul municipal Chişinău (CMC) în instanţa de judecată, în urma unei decizii a CMC de joi, 13 noiembrie. Propunerea a venit din partea liderului fracţiunii PCRM, Svetlana Popa şi a fost susţinută de 28 de consilieri. Şefa direcţiei califică decizia aleşilor locali drept acţiune politică, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat al Direcţiei relaţii publice a Primăriei capitalei, ceilalţi doi jurişti sunt Victor Morgoci şi Valentina Urecheanu. Svetlana Popa şi-a motivat propunerea printr-o scrisoare din partea judecătoarei Curţii de Apel Chişinău, Elena Gligor, în care este criticată prestaţia reprezentanţilor juridici ai CMC. Scrisoarea nu indică numele reprezentanţilor juridici şi cazurile la care se referă judecătoarea, iar juriştii excluşi au fost aleşi fără vreo explicaţie, se spune în comunicat. La rândul său, şefa Direcţiei asistenţă juridică a declarat că de la începutul anului curent, reprezentanţii juridici ai CMC au câştigat peste 80% din dosare. De asemenea, consilierul AMN, Oleg Cernei, a menţionat că de la venirea lui Eduard Muşuc în funcţia de preşedinte a CMC, 80% dintre deciziile CMC au fost atacate în instanţă. Victor Morgoci este juristul care reprezintă primarul Dorin Chirtoacă în instanţa de judecată. Judecătoarea Elena Gligor este cea care a investigat cazul în care primarului Dorin Chirtoacă a cerut anularea deciziile CMC din 6 iunie, prin care preşedintele PL, Mihai Ghimpu a fost destituit din funcţia de preşedinte al CMC şi înlocuit cu social-democratul Eduard Muşuc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.