Trei asociaţii culturale şi-au anunţat susţinerea pentru iniţiativa Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM) de desfăşurare a referendumului republican pentru modificarea Constituţiei RM, privind modul de alegere a preşedintelui R. Moldova şi a deputaţilor în Parlament. În cadrul unei conferinţe de presă marţi, 25 martie, reprezentanţii Asociaţilor culturale a românilor basarabeni „Albina românească”, „Învierea” şi „Tezaurul Daciei” au declarat sprijinul deplin pentru iniţiativa în cauză. Membrii asociaţiilor consideră că modificările Constituţiei din anul 2000, în baza cărora preşedintele este ales de Parlament, au lipsit cetăţenii de dreptul fundamental de a alege puterea supremă în stat. Preşedintele Asociaţiei „Învierea”, Ion Bălan, a declarat că sistemul partinic de alegerea a preşedintelui şi a deputaţilor în Parlament duce la un dictat al partidelor şi la strangularea democraţiei în societate. Înaintat în funcţie de către anumite grupări politice, preşedintele este o marionetă în mâna unor lideri de partide, susţine Ion Bălan. Astfel, preşedintele nu se simte responsabil în faţa cetăţenilor, ci doar în faţa acelor grupări. Marcel Cuşnir, reprezentant al Asociaţiei moldo-române „Tezaurul Daciei”, a menţionat că societatea trebuie să revină la tradiţii. În acest context, Cuşnir a amintit că la daci regele era ales de popor. Organizaţiile neguvernamentale susţin ideea alegerii a 50 de deputaţi în circumscripţii uninominale, lucru care, potrivit semnatarilor declaraţiei, ar responsabiliza deputaţii şi ar echilibra interesele centrale cu cele locale. Preşedintele Asociaţiei „Albina românească”, Mihai Cibotaru, a remarcat necesitatea de reformare în profunzime a societăţii. Reprezentanţii ONG-urilor au ţinut să sublinieze că au o viziune mai radicală cu privire la reformarea societăţii, dar găsesc referendumul drept un prim-pas în procesul de revenire la normalitate, rezervându-şi, totodată, dreptul de a veni cu alte iniţiative pentru democratizarea societăţii. ONG-urile susţin că vor promova iniţiativa de modificare a Constituţiei în rândul populaţiei de la sate, care este privată de accesul la informaţie. La 24 martie a început colectarea semnăturilor de susţinere pentru organizarea referendumului republican. PLDM propune modificarea Constituţiei, astfel ca preşedintele R. Moldova să fie ales prin vot direct de către populaţie şi nu de către deputaţi, conform prevederilor actuale. De asemenea, formaţiunea propune introducerea sistemului electoral mixt, astfel ca 51 de deputaţi să fie aleşi într-o singură circumscripţie electorală naţională (aşa cum sunt aleşi în prezent), iar 50 de deputaţi în circumscripţii uninominale.
Trei asociaţii culturale şi-au anunţat susţinerea pentru iniţiativa de modificare a Constituţiei
-
ion balan despre sistemul partinic de alegere a presedintelui si deputatilor.mp3
- 0