Situația din domeniul transporturilor rutiere de marfă și pasageri s-a înrăutățit semnificativ, volumele de servicii au scăzut enorm, un număr mare de angajați nu pot fi remunerați sau sunt remunerați doar parțial față de perioada de până la pandemie. În anul 2020 investiții în ramură practic nu au fost făcute. Este constatarea Consiliului Consultativ în domeniul transporturilor rutiere al Ministerului Economiei și Infrastructurii, care a înaintat un demers către primele persoane în stat și principalele fracțiuni parlamentare, ca să întreprindă măsuri urgente pentru a diminua impactul pandemiei asupra ramurii transportului rutier din Republica Moldova.
Transportatorii constată o scădere drastică a numărului de pasageri și a volumelor de marfă transportată în perioada post-excepțională. Paralel cu aceasta, înregistrează un număr insuficient de autorizații bilaterale și tranzit de transport de marfă spre și din Federația Rusă, care ar putea bloca activitatea de export a sectorului agricol și alte domenii. Lipsesc investițiile în ramură, lucru care va avea efecte negative câțiva ani în viitor ca rezultat al necompetitivității ramurii în raport cu transportatorii străini.
Transportatorii acuză abuzuri și din partea Gărilor Auto Moderne, care și-ar fi autoasumat funcțiile de control ale statului.
Solicitat de IPN, Oleg Alexa, președintele Consiliului, a precizat că autoritățile trebuie să intervină în prim-plan cu măsuri de ordin fiscal, precum: introducerea TVA cu cota zero la transportul de pasageri pe rute naționale, scutirea de plata impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător pentru anul 2020 și 2021, reducerea cu 50% a mărimii taxelor rutiere pentru autobuze și camioane, micșorarea cu 50% a costului autorizațiilor pentru transportul internațional de marfă, compensarea a 50% din costul accizelor combustibilului consumat la transportul rutier de marfă și transportul rutier de pasageri pe rute regulate analogic practicii UE etc. Oleg Alexa consideră că, dacă nu se vor întreprinde măcar o parte din măsurile solicitate, peste în toamnă „economia va ajunge în genunchi”.
Demersul a fost expediat astăzi către președintele Igor Dodon, președinta Parlamentului Zinaida Greceanîi, premierul, Ion Chicu, ministrului Economiei și Infrastructurii Sergiu Railean și președintelui Comisiei Economie, Buget și Finanțe Vladimir Golovatiuc. Au primit demersul și fracțiunile parlamentare ale partidelor: PSRM, PAS, Blocul ACUM, ACUM, Platforma DA, PDM, Partidul „Șor”, Partidul „Pro Moldova”.