Transportatorii cer majorarea tarifelor în transportul interurban de pasageri cu 10% în primul semestru al anului şi cu încă 10% în cel de-al doilea semestru. Solicitarea va fi discutată joi, 26 ianuarie, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Negocieri şi Consultări Colective.
Directorul executiv al Uniunii Naţionale a Transportatorilor, Eugen Daţco, a declarat pentru Info-Prim Neo că Ministerul Transportului şi Infrastructurii Drumurilor este obligat să monitorizeze toate cheltuielile şi, în cazul în care rentabilitatea este mai mică de 5%, să aducă ajusteze tarifele.
„Din păcate, tarifele nu au fost majorate din anul 2009, chiar dacă preţul la combustibil a crescut esenţial”, a spus Eugen Daţco. Directorul executiv al Uniunii Transportatorilor afirmă că în ultimele 9 luni transportatorii au avut pierderi financiare de circa 60 mln lei.
În perioada ianuarie-septembrie 2011 (ultimele date disponibile), preţul mediu de comercializare cu amănuntul a benzinei a crescut, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 17,2% şi a constituit 15,63 de lei/litru. La motorină şi gazul lichefiat creşterea a fost de 24,7% şi, respectiv, 15,4%, iar preţurile medii au ajuns la 14,66 de lei/litru şi, respectiv, 7,5 lei/litru, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.