Transportatorii ameninţă cu blocarea transportului interurban de călători

Transportul interurban de pasageri riscă să fie stopat pentru o perioadă nedeterminată în cazul în care Guvernul nu va revizui tarifele actuale. Organizaţiile de transport auto de călători susţin că vor formula un demers în acest sens la adunarea generală din 13 mai, la care va fi discutată situaţia creată în transportul interurban ca urmare a scumpirii produselor petroliere pe piaţa internă. Preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Auto din Moldova, Vladimir Florea, a declarat pentru presă că scumpirea produselor petroliere a afectat grav transportul de pasageri, iar în cazul în care tarifele nu vor fi revăzute în conformitate cu noile preţuri la carburanţi, toate rutele vor fi suspendate. Potrivit lui, cota carburanţilor în structura cheltuielilor pentru transport constituie în prezent 65-70 la sută, nivel ce nu permite transportatorilor de pasageri să-şi continue activitatea. În opinia lui, tariful pentru o distanţă de un kilometru ar trebui să fie majorat de la 0,24 lei la 0,56 lei. Aceasta ar însemna că preţul mediu al unui bilet în transportul interurban de pasageri, evaluat în prezent la 20-25 lei, ar putea să ajungă la 40-50 lei. Anterior, directorul executiv al Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor, Eugen Daţco, a declarat pentru Info-Prim Neo că Guvernul tergiversează aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor în transport, care a fost elaborată încă din luna mai a anului trecut, iar Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor refuză să majoreze tarifele în lipsa acestei metodologii. Transportatorii din Moldova cer Comisiei Tripartite Guvern- Sindicate-Patronat să intervină pe lângă Executiv în vederea majorării tarifelor în transport. Reprezentantul transportatorilor se declară conştient de faptul că populaţia nu dispune în prezent de veniturile necesare pentru a achita în deplină măsură serviciile oferite, de aceea se solicită doar majorarea parţială a tarifelor, care să permită măcar menţinerea ramurii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE