Transport gratuit spre cimitirul „Sfântul Lazăr”, Update

De Paştile Blajinilor, duminică şi luni, se va călători gratuit cu autobuzul spre cimitirul „Sfântul Lazăr”. Informaţia a fost confirmată marţi, 26 aprilie, în şedinţa operativă de la Primărie. Cele trei rute de autobuz care se vor îndrepta spre cimitir – „C”, „D” şi 27 – vor avea oprire pe bulevardul Renaşterii, la Circ, şi pe strada Vasile Alecsandri, Baia Centrală. Autobuzele vor circula începând cu ora 6.00 dimineaţa şi până la ora 21.00. De pe strada Vasile Alecsandri se va porni ruta gratuită „C”, iar de pe bulevardul Renaşterii rutele „D” şi 27. Pe ruta „C” vor circula 10 unităţi de transport, iar pe ruta „D” în jur de 30. Primăria va pregăti suficiente autobuze de rezervă, care vor fi scoase la traseu în caz de necesitate. [Update] Şeful adjunct al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Adrian Boldurescu, a declarat pentru Info-Prim Neo că, de asemenea, pe 1 şi 2 mai va fi sistată circulaţia pe strada Doina, de la strada Socoleni până la şoseaua Balcani. Acces pe această porţiune va avea doar transportul public, celălalt va trebui să ocolească zona pe drumurile adiacente. Spre cimitirul „Sfântul Lazăr” vor circula pe tot parcursul zilei şi troleibuzele nr. 25 şi 26, şi microbuzele nr. 126, 127, 132, 134, 162, 180, 184 şi 189.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.