Transparency International lanseaza Barometrul Global al Coruptiei 2013

Media Contact: Chris Sanders
+49 30 34 38 20 666
Email: press@transparency.org

Date de contact:
Tel.: +373 22 20-34-84
Fax: +373 22 23-78-76
Email: office@transparency.md

COMUNICAT DE PRESĂ

Volumul mitei la nivel mondial rămâne foarte înalt, dar oamenii sunt mai predispuşi să riposteze

Potrivit Barometrului Global al Corupţiei 2013, mai mult de jumătate din populaţia lumii consideră că fenomenul corupţiei a sporit în ultimii doi ani, dar creşte voinţa de a lua măsuri împotriva acestui flagel

La Berlin, 9 iulie 2013, Transparency International a lansat Barometrul Global al Corupţiei 2013 (BGC). În cadrul BGC au fost intervievate 114 mii de persoane din 107 ţări. Sondajul constată că fenomenul corupţiei este larg răspândit: 27 % din respondenţi au plătit mită în instituţiile publice în ultimul an, ceea ce atestă o creştere a fenomenului mituirii comparativ cu sondajele anterioare.
 

Cele mai afectate de corupţie instituţii/domenii
UE + Partidele politice
CSI + Judiciarul şi poliţia
Armenia Judiciarul, medicina, funcţionarii publici
Azerbaijan Judiciarul, medicina
Georgia Judiciarul
Moldova Judiciarul
Rusia Funcţionarii publici
Ucraina Judiciarul
Kazakhstan Poliţia
Kirgistan Judiciarul, poliţia, funcţionarii publici
Romania Partidele politice
Bulgaria Judiciar


Politicienii au mult de făcut pentru a recâştiga încrederea publicului - în 51 de ţări partidele politice sunt considerate cea mai coruptă instituţie. În acest sens, politicienii trebuie să manifeste exemplul propriu prin publicarea declaraţiilor de venituri şi proprietate şi declaraţiilor de interese, iar partidele politice şi candidaţii independenţi să dezvăluie sursele de finanţare şi să anunţe conflictele de interese.

BGC 2013 a constatat, de asemenea, că în multe ţări instituţiile abilitate de contracararea corupţiei şi altor infracţiuni nu se bucură de încrederea populaţiei. În 36 de ţări poliţia este văzută drept cea mai coruptă instituţie, în medie în lume 53 % din intervievaţii care au contactat poliţia, au plătit mită. Judiciarul, de asemenea, este în top-ul celor mai corupte instituţii în 20 ţări. În medie, 30 % din respondenţi care au soluţionat probleme prin intermediul acestuia au recurs la mită.

BGC denotă o mare îngrijorare a respondenţilor privind capacitatea joasă a instituţiilor de drept de a aduce criminalii în faţa justiţiei. Un fenomen aparte care împiedică combaterea corupţiei este capturarea instituţiilor statului de interese private. 55 % din populaţia lumii consideră instituţiile de stat capturate.


La nivel mondial, eforturile guvernanţilor de a combate corupţia au fost apreciate mai modest decât până la începutul crizei financiare, ponderea respondenţilor care consideră eficiente eforturile guvernanţilor scăzând de la 31 % în 2008 până la 22 % în prezent.

Totuşi, aproape 9 din 10 intervievaţi au declarat că sunt gata să se opună acestui fenomen. 2/3 din cei cărora li s-a solicitat să plătească mită au refuzat să o facă, sugerând că guvernanţii, societatea civilă şi oamenii de afaceri trebuie să facă mai mult pentru a se angaja în prevenirea corupţiei.

Corupţia este factorul principal care creează concurenţă neloială şi împiedică dezvoltarea sectorului privat.

O pondere tot mai mare de populaţie conştientizează costurile sociale ale corupţiei şi este gata la sacrificii pentru combaterea acestui flagel. Astfel, în ţările UE, în pofida crizei economice, 43% din populaţie este gata să achite un preţ mai înalt, dar să recurgă la serviciile unor companii necorupte.

"Volumul mitei la nivel mondial rămâne foarte înalt, însă oamenii cred că au puterea să se opună corupţiei şi numărul celor care doresc să combată abuzul de putere şi mituirea este semnificativ", a declarat Huguette Labelle, preşedintele Transparency Internaţional.

BGC despre Republica Moldova:

  • 64 % din respondenţi consideră că fenomenul corupţiei a sporit în ultimii 2 ani;
  • 2/3 din cei intervievaţi susţin că fenomenul corupţiei este o problemă care afectează serios sectorul public;
  • 64% susţin că instituţiile de stat sunt capturate de interese private;
  • justiţia şi poliţia sunt considerate instituţiile cele mai corupte în Moldova, ele fiind urmate de Parlament şi partidele politice;
  • 55% din respondenţi consideră ineficiente eforturile guvernanţilor în combaterea corupţiei;
  • 54% din respondenţi susţin că oamenii simpli pot contribui la lupta împotriva corupţiei şi circa jumătate din ei sunt dispuşi să denunţe cazuri de corupţie;
  • 33% din respondenţi sunt gata să accepte preţuri mai înalte, dar să procure bunuri şi servicii de la companii necorupte.

 





Pentru a eficientiza combaterea corupţiei şi a obţine susţinerea societăţii civile, Transparency International – Moldova propune  instituţiilor statului doua obiective: prevenirea capturării organelor de drept şi depolitizarea combaterii corupţiei, acestea devenind şi mai importante în apropierea alegerilor parlamentare.

Domenii prioritare ar fi sistemul judiciar, organele de control si de drept, finanţarea partidelor politice.

Atingerea obiectivelor numite cere implementarea unui sir de acţiuni, cum ar fi:

  • reformarea sistemului judiciar şi a organelor de drept, inclusiv sporirea integrităţii colaboratorilor acestora;
  • consolidarea capacităţilor Comisiei Naţionale de Integritate (lichidarea lacunelor din cadrul legal, digitalizarea informaţiei şi procesarea electronică a acesteia, verificarea prealabilă a candidaţilor la funcţii publice, asigurarea schimbului de informaţie cu instituţiile omologe din alte ţări);
  • adoptarea cadrului legal care asigură confiscarea bunurilor de provenienţă ilicită, inversarea sarcinii probei legalităţii proprietăţii pentru agenţii publici condamnaţi pentru corupţie;
  • introducerea răspunderii penale pentru luarea deciziilor în situaţii de conflicte de interese;
  • perfecţionarea cadrului legal şi stabilirea unui sistem de control eficient al finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale;
  • transparentizarea informaţiilor privind proprietarii instituţiilor mass-media şi demonopolizarea instituţiilor mass-media;
  • asigurarea finalităţii în funcţionarea Curţii de Conturi (luarea de atitudine faţă de rapoartele acesteia, responsabilizarea pentru neimplementarea hotărârilor CC, transparentizarea măsurilor aplicate în vederea implementării hotărârilor CC);
  • introducerea răspunderii colective în activitatea comisiilor decizionale;
  • intensificarea colaborării cu societatea civilă si jurnaliştii de investigaţie.

În cadrul ediţiei a VIII a BGC 2013, au fost intervievate 114 mii de persoane din 107 ţări. Datele complete ale sondajului pentru Barometru, inclusiv informaţiile la nivel de ţară, sunt disponibile pe www.transparency.org .

_______________________________

* Ponderea respondenţilor care au plătit mită în anul precedent în următoarele domenii/instituţii: educaţie, judiciar, ocrotire a sănătăţii, poliţie, servicii de înregistrare şi permise (oficii de stare civilă, licenţe, permise), utilităţi (electricitate, apă etc.), servicii fiscale, cadastru (cumpărare, vânzare, moştenire, închiriere de pământ).

 

Click AICI pentru a vedea documentul original

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.