Trăirile moldovenilor din Italia pe timp de pandemie

Italia a fost unul dintre cele mai afectate de noul coronavirus state ale lumii. Și dacă la început de pandemie atmosfera generală era una stresantă, treptat lucrurile se ameliorează, povestesc moldovenii stabiliți în peninsulă. Și dacă unii dintre ei au revenit la muncă, alții nu au putut-o face. Unii conaționali de-ai noștri nu au fost acceptați la muncă din cauza percepției angajatorilor că în Republica Moldova situația epidemiologică nu este tocmai bună, transmite IPN.

Olga Paladi, stabilită în provincia Pesaro din regiunea Marche, își amintește că, la sfârșitul lunii februarie-începutul lunii martie, începuse deja un soi de panică. Oamenii au început să facă în magazine cozi, iar unele au impus limitări pentru anumite produse. De exemplu, un cumpărător nu putea lua mai mult de două pachete cu faină sau mai mult de două sticle de ulei. Panica creștea în momentul în care rafturile rămâneau goale. „Mi s-a întâmplat și mie să stau în rând la cumpărături de la ora 09.00 dimineața și până pe la ora 12.00. Aveam în față în jur de 40 de persoane. Erau cozi lungi din cauza faptului că trebuia să stăm la distanță unul de celălalt”, spune tânăra.



Procesul educațional s-a sistat la începutul lunii martie și tânăra a fost nevoită să-și continue studiile online. Și examenele le-a susținut online. La restaurantul la care muncește, atmosfera a devenit ceva mai stresantă, fiind impuse mai multe condiții noi, inclusiv legate de purtarea măștilor și mănușilor. Autoritățile le-au permis administratorilor localurilor să-și extindă terasele din contul spațiilor publice, astfel încât să fie asigurată respectarea distanței între mese.

Irina Leu, stabilită în regiunea Lombardia, spune că spre, deosebire de perioada martie-aprilie, lucrurile s-au ameliorat, inclusiv o parte din restricții au fost scoase. Oamenii au devenit mai relaxați, însă totuși unii aleg să poarte mască de protecție chiar și în aer liber, deși acest lucru nu este obligatoriu. Masca este obligatorie în magazine, farmacii și alte spații închise. De asemenea, este obligatorie și în transportul public, în care de altfel pasagerii nu au voie să ocupe toate scaunele, astfel încât să fie respectată o anumită distanță între ei.

Tânăra spune că, deși o parte din centrele sportive, cele pentru copii, încă nu și-au reluat activitatea, pot merge în parcuri. La fel, nu este restricționat accesul la mare. Pe plajă șezlongurile, umbrele sunt amplasate la distanță, la fel ca și mesele în restaurante. Cluburile de noapte rămân în continuare închise. Irina Leu spune că deocamdată nu este clar în ce mod va fi reluat procesul educațional din a doua jumătate a lunii septembrie.

Cristin Cornea, stabilit în Milano, povestește că cele mai importante cerințe în prezent sunt legate de păstrarea distanței sociale, dezinfectare, purtarea măștilor și aflarea în magazine și farmacii în număr ce nu depășește trei persoane. La intrarea în magazine vizitatorilor li se măsoară febra și le sunt oferite mănuși de unică folosință. Lumea a revenit la muncă, cu respectarea măsurilor de protecție, însă cei care au posibilitatea, activează de acasă.



„Deja se permite practic totul – călătoriile prin țară, la mare, la munte, sunt deschise parcurile, terenurile de joacă. Mai persistă măsură legată de distanță, măști. Dar ce am remarcat, și chiar m-a surprins, este că, de cel puțin câteva ori, am văzut că, atunci când vede persoana fără mască, în locul unde e obligată să o poarte, poliția te atenționează și nu aplică amendă, așa cum înțeleg că se întâmplă în Moldova. Ba mai mult, am văzut cazuri în care polițistul i-a oferit persoanei mască”, povestește tânărul.

Dumitrița Balan, stabilită în Reggio Emilia, spune că pandemia a coincis cu nașterea copilului și petrece în mare parte timpul acasă. Atunci când situația epidemiologică era mai gravă, autoritățile au împărțit localnicilor măști de protecție pentru toți membrii familiei, lăsându-le în cutiile poștale. De la prieteni a auzit despre moldoveni care și-au pierdut locul de muncă și nu au fost acceptați la altul nou, mai ales dacă recent au revenit din Moldova.

Legat de alte domenii, tânăra spune că vizitele la medici au fost reluate, cu strictă programare, pentru a evita aglomerările în centrele medicale. Serviciile legate de perfectarea actelor, dar și altele au trecut pe online. „Ceea ce mi s-a părut interesant aici este că, pentru a stimula turismul local, persoanelor care planifică o vacanță în țară li se acordă prime bănești. E o metodă interesantă de a încuraja acest sector”, a mai spus moldoveanca stabilită în Italia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.