Trăim iluzia că suntem într-o țară democratică, ex-vicepremier

Constantin Oboroc, ex-vicepremier, ex-consilier prezidențial, îi reproșează liderului Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, că nu ar fi întreprins măsurile necesare pentru ca președinții partidelor politice să fie aleși prin vot secret, așa cum astăzi propune Platforma DA. Într-o conferință de presă la IPN, Constantin Oboroc, a declarat că, dacă acest angajament va fi pus în aplicare, va schimba fundamental regulile de joc în politica din țară.

„Astăzi trăim într-o iluzie că suntem într-o țară democratică. Dacă exercițiul de vot secret liber exprimat în partidele politice lipsește, nu putem vorbi despre o democrație reală în partidele politice”, susține ex-vicepremierul.

Constantin Oboroc menționează că liderul PCRM, Vladimir Voronin, nu odată s-a lăudat că a avut majoritate constituțională și nu a schimbat o literă în Constituție. „Foarte rău, domnule Voronin, că n-ați putut să vedeți și nu ați putut să pricepeți ce trebuie să schimbați. Ați avut șansa să faceți o schimbare fundamentală în Constituția republicii, ca să nu existe derapajele în țară”, a spus  Constantin Oboroc. În opinia sa, Vladimir Voronin nu a fost capabil pentru nu gândește ca oamenii din Platforma DA, „care muncesc, creează, gândesc, cern soluții și înaintează propuneri”. Potrivit ex-vicepremierului, Platforma DA e o echipă care, cu adevărat, lucrează pe principiile democratice într-un partid politic. „Un partid politic care nu e dirijat de un șef cu o mână de fier. Dovada fiind eficacitatea lor în Parlament și munca de echipă”, a mai spus Constantin Oboroc.

Constantin Oboroc dă exemplul țărilor dezvoltate, unde există creștere economică pe toate direcțiile. „Dacă puneai mintea la contribuție, dumneata (adresare către Vladimir Voronin, n.r.) aveai să găsești exact ceea ce au găsit acești oameni. Aveai să ajungi exact la temelia unei democrații veritabile, aveai să ajungi la exercițiul de vot secret în partidele politice. Aici aveai să ajungi. Nu ai făcut-o pentru convingerile dumitale, principiile dumitale leniniste după care te conduci, nu ți-au permis acest lucru”, a adăugat Constantin Oboroc.

El a remarcat că, în istoria modernă a țării, de două ori instituțiile se stat au fost asaltate. Acest lucru s-a întâmplat la 10 noiembrie 1989 și la 7 aprilie 2009. În ambele evenimente figura centrală vinovată de evenimente a fost Vladimir Voronin, afirmă  Constantin Oboroc. În primul caz, pentru că nu a înțeles ce trebuie să se facă pentru a nu se ajunge la violențe, iar în cel de-al doilea caz, pentru că, în loc să facă schimbările, să democratizeze cu adevărat partidele politice, a instaurat un regim autoritar de guvernare și s-a făcut șef peste toți.

Potrivit lui Constantin Oboroc, legea și principiile după care se construiesc partidele politice după ce a plecat Vladimir Voronin din funcție le-a permis „șmecherilor-fraieri” care au venit să guverneze țara să acapareze puterea în stat pin intermediul partidelor politice. El a remarcat că Vladimir Voronin își construiește campania electorală pe ura față de „frații noștri de sânge de peste Prut”, ură cu care s-a menținut la putere și cei care au venit, care s-au format din partidul său, aceasta fiind marea sărăcie a poporului.

Nici Vladimir Voronin, nici partidul pe care îl conduce – PCRM sau Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, cu care participă la alegeri, nu au comentat deocamdată declarațiile lui Constantin Oboroc.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.