Conducătorii auto sunt îndemnați de către Primăria capitalei ca, în perioada 19.08.2019 – 24.08.2019, să ocolească strada Mitropolit Petru Movilă în perimetrul cuprins între strada 31 August 1989 și strada A. Corobceanu, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al Primăriei se arată că în perioada menționată vor avea loc lucrări de reabilitare a rețelelor inginerești din zona istorică a Chișinăului.
Ca urmare, conducătorii auto sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona menționată.