Traficul rutier pe strada Tighina va fi suspendat

În perioada 19 – 23 iulie, va fi suspendat traficul rutier pe strada Tighina, tronsonul cuprins între străzile București și Șciusev. Măsura este luată în contextul desfășurării lucrărilor de reabilitare a rețelelor inginerești din zonă, transmite IPN.

Primăria municipiului Chișinău informează într-un comunicat de presă că troleibuzele de pe ruta numărul 9 vor circula de pe strada Tighina pe București, V. Alecsandri, A. Bernardazzi, Tighina, A. Mateevici, P. Halippa, str. I. Inculeț și în continuare pe traseul stabilit.

Microbuzele de pe rutele numărul 125 și 191 vor circula de pe strada București pe V. Alecsandri, A. Bernardazzi, Tighina, A. Mateevici, P. Halippa, I. Inculeț și în continuare pe traseele stabilite. Cele de pe rutele numărul 178 și 192 vor fi redirecționate de pe strada Tighina pe București, V. Alecsandri, A. Mateevici și în continuare pe traseele stabilite.

Totodată, microbuzele de pe ruta numărul 190 vor circula de pe strada Tighina pe București, Ismail, A. Bernardazzi, Tighina, A. Mateevici, P. Halippa, I. Inculeț și în continuare pe traseele stabilite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.