Tradiţia spune că se aprind ruguri de Paşti pentru a alunga spiritele rele

În noaptea Învierii există tradiţia aprinderii rugurilor şi arderii anvelopelor, cunoscută cu numele de „denii”. Folclorista Maria Ciocanu de la Muzeul Naţional de Etnografie din Chişinău spune că această tradiţie există de foarte mult timp şi simbolizează alungarea spiritelor rele. În trecut oamenii foloseau lemne pentru rugurile de Paşti, acum însă tinerii ard mai mult anvelope.

Potrivit folcloristei, focul este un element întâlnit des în tradiţiile creştinilor. De-a lungul timpului se aprindeau ruguri şi în cimitire. Focul se făcea din cruci foarte vechi, care se puneau într-un cerc şi se aprindeau. Se spune că din cimitir nu trebuie să iasă nimic. Astfel că oamenii aprindeau aceste cruci, iar cărbunele care rămânea era utilizat la tămâierea mormintele. Ruguri se aprindeau şi pe dealuri. Tinerii făceau din paie o roată mare, îi dădeau foc şi o lăsau să se rostogolească din deal spre vale. „Toate aceste manifestări au la bază simbolul focului, puterea focului de a aduce sănătate, dar şi de a apăra gospodăriile sau cimitirele de duhurile rele”, a menţionat Maria Ciocanu.

Folclorista a mai spus că focul se aprindea şi în Joia Mare, atunci când se crede că se deschid mormintele. Sufletele celor răposaţi ies din morminte şi se află printre noi până la Rusalii. În această zi se dau pomene cu lumânări aprinse.

Specialiştii în ecologie atenţionează că arderea anvelopelor poluează aerul atmosferic. Codul Contravenţional prevede amenzi de la 400 la 800 de lei sau 60 de ore de muncă în interesul public pentru persoanele fizice şi între 4000 şi 6000 de lei pentru persoanele juridice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.