Totalurile Caravanei Unirii

Asociaţia Obştească „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP) a ajuns la finalul Caravanei Unirii, în cadrul căreia tinerii unionişti au mers din casă în casă pentru a informa oamenii despre cauza Unirii.

Într-o conferinţă de presă la IPN, co-preşedinta ODIP, Corina Bezer, a comunicat că 

pe parcursul lunii iunie activităţi de promovare a Unirii au fost organizate doar în municipiul Chişinău. Din iulie campania s-a extins în toată ţara, iar cei peste 60 de voluntari au vizitat 12 raioane.

„Zilnic, de dimineaţă până seara, reuşeam să vizităm 3-4 localităţi şi să discutăm cu sute de oameni sau chiar mii. Am adunat zeci de mii de semnături pentru Unire, care urmează a fi prelucrate în lunile ce urmează”, a notat Corina Bezer.

Potrivit tinerei, „cel mai unionist raion” este Ialoveni, iar „cele mai unioniste localităţi” sunt Costeşti din raionul Ialoveni şi Mereni din Anenii Noi, unde nouă din zece persoane se declarau unioniste. Raionul unde a fost întâlnit cel mai mare scepticism este Floreşti. Cei mai mulţi semnatari pentru Unire sunt persoanele cu vârsta de la 45 de ani.

Co-preşedintele ODIP, Vlad Bileţchi, a menţionat că această caravană este o dovadă că acţiunile unioniştilor nu se limitează doar la nivel de capitală şi în această perioadă voluntarii au reuşit să aducă tricolorul pe străzile multor localităţi şi să împartă Ziarului Românesc Liber. Acţiunile unioniştilor nu se încheie aici. Pe data de 1 decembrie, un tricolor de 1 km lungime va fi desfăşurat pe întreg bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău.

Otilia Dascăl, membră ODIP, a declarat că această campanie a fost extrem de necesară şi a avut un răsunet puternic, iar prin activităţile viitoare va fi întărit mesajul unirii nu doar în Chişinău, dar şi în întreaga republică.

O altă membră a asociaţiei, Renata Urâtu, a menţionat că în cadrul caravanei a avut parte de o experienţă de neuitat. „Am văzut realitatea din satele Basarabiei. Am avut ocazia să vorbesc cu locuitorii a diferite sate şi am ajuns la concluzia că lumea e dezamăgită. Oamenii nu mai ştiu în ce să creadă, pentru ce să lupte sau pe cine să voteze. Noi le-am spus că doar Unirea este soluţia pentru o viaţă mai bună, pentru un viitor mai decent”, a mai spus tânăra.

Asociaţia „Onoare, Demnitate şi Patrie” este o organizaţie apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generaţie de tineri activi, prin promovarea valorilor naţionale  şi a culturii româneşti.

  • corina bezer despre campanie.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.