Procentul persoanelor care sunt de acord că purtatul măștilor în locurile publice trebuie să fie obligatoriu este în creștere. 85% dintre respondenți sunt de acord cu acest fapt. 56% sunt de acord că grupurile în parcuri ar trebui să fie limitate la 3 persoane. 46% sunt de acord că doar cei care au peste 63 de ani ar trebui să stea acasă. 77% din respondenți consideră că persoanele care vin de peste hotare ar trebui să se autoizoleze. Sunt rezultatele celui de-al treilea studiu despre viziunile comportamentale privind COVID-19 în Republica Moldova, prezentate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, transmite IPN.
Principalele rezultate ale studiului arată că procentul respondenților care consideră că există o probabilitate mare să se infecteze cu COVID-19 a crescut. Percepțiile riscului de infectare sunt mai mari în grupul persoanelor în vârstă și femei. 38% din respondenți nu ar face testul dacă nu ar avea simptome după ce ar fi fost în contact cu cineva care a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Motivele principale ale acestei reticențe se rezumă la faptul că întreaga procedură este costisitoare, neîncrederea în teste și frica de infectare la locul testării.
91% dintre respondenți apreciază drept bine sau foarte bine nivelul lor de cunoaștere a măsurilor de protecție. Peste 80% din respondenți continuă să susțină că le este ușor să găsească, înțeleagă și să urmeze informațiile și recomandările privind infecția COVID-19. Totodată, pentru fiecare al patrulea respondent este dificil să aprecieze dacă informațiile despre COVID-19 în mass-media sunt de încredere. 72% dintre respondenți raportează că se informează despre virus des sau foarte des.
Potrivit studiului, numărul de persoane care simt că virusul este aproape de ei este în creștere continuă. Comparativ cu studiul precedent, a scăzut semnificativ procentul respondenților care consideră că mass-media exagerează relatările despre noul coronavirus. 77% din respondenți sunt îngrijorați de faptul că pandemia va avea consecințe economice pentru ei în viitor. Peste 92% din populația adultă susține că a respectat principalele măsuri de prevenire a infecției.
Acceptarea unui vaccin este în proporție de 31%. 70% dintre respondenți sunt îngrijorați de siguranța vaccinării și doresc asigurarea că vaccinul a fost utilizat de mult timp fără efecte secundare pentru a-l accepta.
Al treilea studiu a fost efectuat în perioada 10-20 noiembrie 2020, pe un eșantion probabilist de 1001 persoane din 404 localități. Următorul studiu este planificat pentru ianuarie 2021.