Toate cele 1 958 de secții de votare s-au deschis

Toate cele 1 958 de secții de votare organizate pentru alegerile generale locale de astăzi s-au deschis. A fost anunțată suspendarea votării într-o secție din orașul Cantemir. Motivul este necesitatea de a retipări buletinele de vot. După remedierea problemei, va fi reluat procesul de vot. Despre aceasta au anunțat reprezentanții Comisiei Electorală Centrală în cadrul unui briefing de presă susținut duminică dimineața, transmite IPN.

Președinta CEC, Angelica Caraman, a declarat că scrutinul de astăzi se desfășoară în condițiile unor provocări. Or, în ultimele zile de campanie electorală au avut loc evenimente care ar fi putut pune în pericol suveranitatea și securitatea națională. Însă autoritățile statutului au intervenit cu decizii pentru a asigura desfășurarea alegerilor libere, corecte și transparente.

Pe listele electorale sunt 2 758 810 alegători., Comisia Electorală Centrală a tipărit 7 669 667 de buletine de vot, dintre care 6 068 878 în limba română și celelalte în limba rusă. Secțiile de votare sunt deschise până la ora 21.00.

Persoanele care din motive de sănătate sau alte motive temeinice nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Votarea la locul aflării poate fi solicitată și astăzi prin depunerea unei cereri în formă scrisă, dar cu prezentarea unui certificat medical. Biroul electoral va aproba cererea până la ora 14.00.

Secțiile de votare sunt deschise între 07.00 și 21.00. Agitația electorală în ziua alegerilor este interzisă.

Alegerile în circumscripție sunt considerate valabile dacă la ele participă cel puțin de 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.