Centrala Termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană urmează să asigure livrările de energie electrică malului drept al Nistrului cel puțin până la sfârșitul anului, așa cum prevede contractul cu SA „Energocom”. Ulterior, în funcție de livrările de gaze naturale pe malul stâng, se va decide asupra prelungirii contractului cu MGRES. Precizări în acest sens au fost făcute de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, pentru IPN, în contextul în care administrația de la Tiraspol intenționează să restricționeze exporturile de resurse energetice.
Liderul administrației de la Tiraspol a semnat luni „ordinul” cu privire la instituirea în regiunea transnistreană a stării de urgență în economie, iar inițiativa urmează să fie aprobată de așa-zisul soviet suprem. Ca urmare, vor fi instituite mai multe măsuri în contextul unei eventuale sistări de livrare a gazelor naturale în regiune. Una dintre ele este restricționarea exporturilor de orice tip de energie.
Secretarul de stat de la Ministerul Energiei a precizat că autoritățile de la Chișinău urmăresc cu mare atenție evoluția situației de pe malul stâng. Situația de urgență în regiune încă nu a intrat în vigoare, însă din așa-numitul ordin reiese că administrația de la Tiraspol vrea să creeze un cadru în contextul situației energetice. Se prevede, de exemplu, instituirea unui mecanism special de achiziționare a gazului, dar și alocarea resurselor bugetare.
„Ne bucurăm că malul stâng se gândește la aceasta”, precizează Constantin Borosan.
Cât despre asigurarea livrărilor de energie electrică, secretarul de stat a declarat că „Energocom” și MGRES au semnat un contract care este în vigoare până la sfârșitul acestui an. În mod normal, acesta ar urma să fie prelungit. Însă, autoritățile au analizat și scenariul în care, în lipsa gazelor, MGRES nu va mai livra energie electrică pentru malul drept.
„Această situație a fost prevăzută, de asta și am extins obligațiile de serviciu public pentru „Energocom”, pentru ca să poată achiziționa energia necesară din toate sursele posibile”, a menționat pentru IPN secretarul de stat de la Ministerul Energiei.
Potrivit lui, colegii de la „Energocom” sunt în comunicare cu cei de la MGRES.