Tiraspolul respinge eventuala participare a României la negocierile de reglementare a conflictului transnistrean
Responsabilul de afaceri externe al autorităţilor de la Tiraspol, Vladimir Iastrebceak, se opune ca România să participe la negocierile de reglementare transnistreană, transmite RIA Novosti preluată de Info-Prim Neo.
"România ar putea contribui la reglementare prin intermediul altor mecanisme, în special prin contactele sale bilaterale cu Moldova", a spus Iastrebceak. Apoi a adăugat: "Toţi îşi dau foarte bine seama de complicaţiile care ar putea surveni în cazul participării României la negocieri. Fără îndoială că diplomaţia română ar putea să-şi intensifice eforturile pe plan european".
În acelaşi timp, Tiraspolul este gata să examineze orice iniţiativă şi să accepte orice contribuţie în procesul de reglementare, a spus Vladimir Iastrebceak.
Recent ministrul de externe de la Bucureşti, Cristian Diaconescu, a declarat că România trebuie să fie implicată direct în procesul de negocieri cu privire la Transnistria, şi că formatul 5+2 (Rusia, Ucraina, OSCE, UE, Statele Unite, Moldova şi Transnistria) nu a înregistrat niciun rezultat. Preşedintele român Traian Băsescu are aceeaşi părere, transmite RIA Novosti. El consideră că este necesar să se modifice formatul de negocieri cu privire la Transnistria şi că Bucureştiul trebuie să participe la acestea.