Administrația de la Tiraspol renunță la interdicțiile de export al energiei electrice atât timp cât vor fi asigurate livrările de gaze naturale în regiune. Liderul administrației transnistrene, Vadim Krasnoseliski, a operat modificări în acest sens în „ordinul” anterior cu privire instituirea stării de urgență în economie, transmite IPN.
Inițial, printre măsurile instituite pe timp de situație de urgență se număra interzicerea exportului de orice tip de resurse energetice. Însă, la o zi de la semnarea „ordinului”, a fost introdusă o excepție care permite „exportul energiei electrice, cu condiția menținerii livrărilor de gaze naturale”.
„Ordinul” cu privire la instituirea stării de urgență în economie urmează să fie examinat și aprobat miercuri de așa-zisul soviet suprem din regiune.
În contextul în care administrația de la Tiraspol intenționa să restricționeze exporturile de resurse energetice, reprezentanții Ministerului Energiei au precizat că Centrala Termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană urmează să asigure livrările de energie electrică malului drept al Nistrului cel puțin până la sfârșitul anului, așa cum prevede contractul cu SA „Energocom”. Ulterior, în funcție de livrările de gaze naturale pe malul stâng, se va decide asupra prelungirii contractului cu MGRES.