Termenul limită de învestire a Guvernului expiră la 9 martie

Termenul de 3 luni prevăzut de Constituţie pentru formarea Guvernului a început să curgă de la 9 decembrie 2014, care este data validării alegerilor parlamentare, dată la care, în temeiul articolului 103 alin. (1) din Constituţie, mandatul Guvernului a încetat, circumstanţă ce a determinat necesitatea formării noului Guvern. Acest termen curge indiferent de declanşarea procedurilor de formare a noului Guvern şi de efectuarea procedurilor de învestitură, astfel încât expiră la 9 martie 2015. Explicaţiile sunt oferite de preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, pe blogul său, notează IPN.

În Hotărârea nr. 30 din 1 octombrie 2013 pentru interpretarea articolului 85 alin.(1) şi alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova (dizolvarea Parlamentului), Curtea Constituţională a statuat că termenul de 3 luni, prevăzut de alin.(1) al articolului 85, este un termen-limită de dizolvare a Parlamentului, comun pentru ambele cazuri în care intervine o situaţie de criză sau conflict, şi anume imposibilitatea formării Guvernului sau blocarea procedurii de adoptare a legilor. Preşedintele Republicii Moldova poate dizolva Parlamentul dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului doar dacă sunt întrunite cumulativ două condiţii, şi anume în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Astfel, termenul de 3 luni este un termen general-limită pentru formarea Guvernului, include perioadele de consultare a fracţiunilor parlamentare şi a altor proceduri legale. Totodată, termenul de 45 de zile, care este absorbit de termenul de 3 luni, se referă la termenul după expirarea căruia preşedintele poate dizolva Parlamentul dacă în cadrul acestuia a fost respinsă cel puţin o candidatură, suplimentar primei candidaturi desemnate.
Sintagma constituţională „cel puţin două solicitări de învestitură” îi permite şefului statului să desemneze mai mult decât doi candidaţi pentru funcţia de prim-ministru, însă termenele desemnării candidaţilor, precum şi solicitările acordării votului de încredere, indiferent de numărul lor, nu pot depăşi termenul-limită de 3 luni.

Curtea Constituţională a statuat că dreptul discreţionar al şefului statului de a dizolva sau a nu dizolva Parlamentul în cazul neacceptării votului de încredere pentru formarea Guvernului intervine după expirarea a 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură până la expirarea termenului de 3 luni. În cazul în care Parlamentul nu a reuşit să învestească Guvernul în termen de 3 luni de zile, şeful statului este obligat să dizolve Parlamentul, astfel dreptul lui discreţionar de a dizolva Parlamentul se transformă în obligaţie.

Prin urmare, indiferent de circumstanţele care au determinat lipsa votului de încredere, eşuarea formării noului Guvern în termen de 3 luni duce inevitabil la dizolvarea Parlamentului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.