Moldova 1, televiziunea plătită din banii contribuabililor, favorizează anumiţi concurenţi electorali, de regulă exponenţi ai guvernării, şi defavorizează pe alţii, cu precădere exponenţi ai opoziţiei politice. Acelaşi comportament demonstrează şi staţiile private N4 şi NIT. Aceasta este una din concluziile celui de-al doilea raport de monitorizarea a 9 televiziuni din Moldova, efectuat de Asociaţia Presei Electronice APEL. Raportul a fost prezentat luni, 2 martie, la agenţia Info-Prim Neo. Televiziunile Pro TV, TV7, TVC21 şi, în măsură mai mică, Eu TV, se înscriu, grosso modo, în rigorile profesionale de editare a ştirilor. Acesta este primul raport de monitorizare a celor 9 radiodifuzori în campania electorală, după ce APEL a prezentat un raport similar despre comportamentul lor în perioada pre-electorală. „Autorii monitorizării constată că din trei canale de televiziune cu acoperire naţională, două – Prime şi 2Plus – s-au eschivat de la reflectarea campaniei electorale, faptul denotând o utilizare extrem de ineficientă a frecvenţelor terestre care sunt patrimoniu naţional şi care nu servesc la informarea adecvată a cetăţenilor despre un eveniment de majoră importanţă”, spune într-un comunicat distribuit de APEL. Preşedintele Vladimir Voronin a fost cel mai mediatizat actor politic, iar Partidul Comuniştilor (PCRM) – cel mai mediatizat actor instituţionalizat în primele două săptămâni ale campaniei electorale, concluzionează monitorii. „Judecând după modul în care a fost plasată publicitate şi de către cine la ce posturi de televiziune, se întrevede o tendinţă: actorii-formaţiuni politice care au fost favorizaţi în campania pre-electorală de către anumite televiziuni plasează publicitatea electorală la aceste aceste televiziuni,” a spus Ion Bunduchi, director executiv APEL. Astfel, Eu TV a plasat în perioada 4-17 februarie numai spoturi publicitare ale Creştin-Democraţilor (PPCD), N4 a difuzat doar reclama PCRM, iar M1 şi NIT – în special publicitate a PCRM. Rapoartele de monitorizare sunt trimise structurilor internaţionale şi naţionale interesate de evoluţiile democratice în R. Moldova. Proiectul APEL este finanţat de Delegaţia Comisiei Europene în Moldova şi se desfăşoară în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte – Coaliţia 2009. El urmăreşte să contribuie la asigurarea unui proces electoral corect, transparent şi democratic şi la formarea deprinderilor profesionale la televiziune de a prezenta politicienii în mod imparţial şi echilibrat.