Telefoanele mobile vor fi interzise la lecții, din decembrie

Utilizarea telefoanelor mobile în timpul lecțiilor la școală va fi interzisă începând cu luna decembrie. Legea care conține această prevedere va fi votată la mijlocul lunii următoare. Anunțul a fost făcut de ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, într-o transmisiune în direct pe Facebook, informează IPN.

Ministrul a precizat că pe 20 noiembrie vor fi aprobate, în ședința de Guvern, modificările la Codul Educației, ceea ce înseamnă că aceste modificări vor ajunge în Parlament pe 21-22 noiembrie. „Sperăm să le votăm atunci în prima lectură, iar în primele săptămâni ale lunii decembrie să avem pusă în legea deja această prevedere”, a spus oficialul.

Dan Perciun a comunicat că, în paralel, colegii de la minister au pregătit instrucțiunea care va trebui aprobată după modificarea legii.

La sfârșit de august, ministrul educației și cercetării a subliniat că, de principiu, elevii vor avea posibilitate să vină cu dispozitivele la școală, dar în timpul orelor vor trebui să le lase în locuri special amenajate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.