Tatiana Platon – portretul candidatului la șefia capitalei

Materialul face parte din campania de informare lansată de IPN în care prezintă date biografice, informații despre venituri și avere, precum și experiența profesională a candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Tatiana Platon candidează la funcția de primar general al municipiului Chișinău din partea Partidului politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, condus de Alexandru Beschieru.

S-a născut pe 10 iunie 1977 în Orhei. Are studii medii de specialitate. A activat în calitate de profesor, iar în prezent este vicepreședinta raionului Orhei.

A participat la alegerile parlamentare din anul 2019, candidând în circumscripția uninominală nr. 50: la vest de Republica Moldova. A reușit să acumuleze 1 328 de voturi, ceea ce reprezintă 2,15%. În calitate de candidat la funcția de primar de Orhei a obținut 16 voturi.

Pe parcursul anului trecut, în calitate de vicepreședinte al raionului Orhei a ridicat salarii în mărime de peste 246 de mii de lei. În declarația de avere și interese mai indică sumele de 5 200 de lei și 2 600 de euro primite în calitate de cadou de la sărbătorile de familie.

Candidata declară un apartament de 90 de metri pătrați, dobândit în 2009 și care ar valora 30 850 de euro. La fel mai declară un apartament de aproape 74 de metri pătrați, obținut în 2014 și care ar valora  peste 681 de mii de lei. În declarație mai sunt trecute două automobile – obținute în 2017 și 2019 și care are valora 13 mii de euro și 30 500 de euro. Candidata mai declarată două conturi bancare în Italia, pe care sunt 34 de mii de euro.

În spațiul public și pe rețelele de socializare Tatiana Platon nu face campanie electorală. Candidata nu a răspuns la apelurile și mesajele IPN de a oferi informații suplimentare despre persoana sa și despre prioritățile pe care le are în campania electorală pentru funcția de primar al municipiului Chișinău.

Conform tragerilor la sorți, Tatiana Platon de la Partidul politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei va fi cu numărul 28 în buletinul de vot.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.