Târg de caritate pentru deschiderea primului centru în Găgăuzia pentru victimele violenței

Zece jurnaliste, bloggere și interprete organizează marți, 23 aprilie, un târg de caritate în susținerea femeilor care suferă din cauza violenței. Ele vor vinde haine și accesorii din garderoba personală, iar banii îi vor dona primului centru de asistență și adăpost din UTA Găgăuzia destinat supraviețuitoarelor violenței în familie. Centrul va fi deschisă până la finele anului curent în cadrul unui proiect implementat de PNUD.

Vizitatoarele târgului vor putea procura la prețuri accesibile haine, încălțăminte, genţi, bijuterii și alte accesorii, care aparțin persoanelor invitate. Solicitat de IPN, coordonatorul de proiect, Vitalie Frecăuțanu, a spus că primul centru de asistență și adăpost din UTA Găgăuzia va fi deschis în localitatea Chirsova, unde sunt mai puține servicii sociale pentru diferite categorii social-vulnerabile.

Centrul va avea o capacitate de șase locuri, un loc însemnând un spațiu pentru victima violenței domestice împreună cu copiii ei. Acesta va putea găzdui victimele violenței domestice pe o perioadă de până la șase luni. În cadrul serviciului vor activa specialiști specializați pe violența domestică: asistent social, psiholog, psihopedagog, jurist. „Centrul va lucra pe partea de prevenire a violenței în familie, cât și pe partea de asistență propriu-zisă, dar și pe partea de informare a publicului despre cazurile de violență în familie”, menționează Vitalie Frecăuțanu.

Pentru construcția centrului este nevoie de 150 de mii de dolari, 90 de mii dintre care au fost alocați de PNUD. Actualmente se duc negocieri cu autoritățile regionale, care de asemenea vor veni cu sprijin financiar. În cadrul campaniei de colectare de fonduri se dorește acumularea a 15 mii de dolari, până la sfârșitul lunii mai. „Am făcut această campanie pentru a demonstra că se poate face ceva nu doar cu banii veniți din afară, că Moldova este o țară unde oamenii contribuie la rezolvarea propriilor probleme”, a subliniat Vitalie Frecăuțanu.

Târgul de caritate din 23 aprilie va avea loc între orele 16.00 și 21.00 în incinta Tucano Coffee Brasil. Donațiile pot fi făcute și pe platforma: www. sprijina.md.

  • vitalie frecautanu despre centru.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.