Tânăr din Cimișlia, condamnat pentru că și-a bătut măr concubina și vecinul

Un tânăr de 28 de ani din Cimișlia a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru tentativă de omor și violență în familie. Acesta și-a bătut măr concubina și vecinul după ce i-a văzut sărutându-se, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că incidentul s-a întâmplat într-o noapte din luna iulie a anului trecut într-o gospodărie din orașul Cimișlia. Tânărul se afla în ospeție la vecinul său în vârstă de 43 de ani. Fiind beat, după ce și-a văzut concubina de 26 de ani sărutându-se cu acesta, l-a luat la pumni. Ulterior l-a bătut și cu coada unei sape, apoi cu tăișul ei în regiunea capului. Acțiunile lui au fost curmate de către concubină. În urma loviturilor, victima a fost internată la spital în stare inconștientă.

Tânărul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat, prin urmare, judecarea cauzei în privința acestuia a avut loc în procedură simplificată.

Judecătoria Cimișlia, sediul Central, i-a dictat tânărului 8 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis și cu încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de aproape 6 000 de lei. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Comrat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.