Sute de persoane sunt așteptate la summitul din 1 iunie

Sute de persoane sunt așteptate să vină împreună cu delegațiile oficiale la Summitul Comunității Politice Europene, care va întruni în jur de 50 de șefi de guverne și state ale Uniunii Europene. La evenimentul care se va desfășura pe 1 iunie la Bulboaca, raionul Anenii Noi, este așteptat și un număr mare de jurnaliști internaționali. Recent a fost lansat site-ul oficial al summitului, unde pot fi accesate informații despre procesul organizatoric, inclusiv despre acreditarea presei, transmite IPN.

„Toate instituțiile statului, la toate nivelurile, înțeleg valoarea acestui eveniment. Succesul și mândria noastră, a moldovenilor, în urma summitului depind de contribuția fiecăruia. Întreaga lume va avea ocazia să ne vadă așa cum suntem, omenoși, deschiși la suflet și fideli principiilor în care credem. Cu alte cuvinte, suntem liberi în gândire, suntem respectuoși unii cu alții și putem să ne organizăm când vine vorba de evenimente pe plan internațional”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă.

Urmează să fie organizat și un tur de presă, despre care autoritățile vor informa mai târziu. Pentru comoditatea cetățenilor, în săptămânile care urmează vor fi notificări legate de procesul organizatoric. Cu această ocazie a fost constituit Grupul Media pentru Știri de Securitate, care este coordonat de Ministerul Afacerilor Interne și care va difuza prompt toate informațiile despre securitatea summitului, astfel ca cetățenii să fie informați din timp.

„Facem un apel public să ne implicăm cu toții ca să arătăm că Republica Moldova este un stat democratic, un stat solid, dedicat integrării europene, că avem o țară frumoasă care reușește împreună cu partenerii săi”, a mai spus Daniel Vodă.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de hotărâre prin care data de 1 iunie va fi declarată zi liberă, iar 2 iunie – zi liberă pentru sectorul public.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.