Suspendarea traficului rutier pe unele străzi din capitală

În perioada 25 iulie (ora 22:00) – 26 iulie (ora 06:00), va fi suspendat traficul rutier pe str. București, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni și str. Maria Cebotari. Anunţul a fost făcut de Primăria municipiului Chișinău, transmite IPN.

Măsura este luată în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor inginerești din gestiunea „Apă-Canal Chișinău”.

De asemenea, în perioada 27 iulie – 30 septembrie, pe str. Nicolae Iorga, tronson cuprins între str. București – str. A. Mateevici, vor fi executate lucrări de reabilitare a rețelelor inginerești ale „Apă-Canal Chișinău”.

Intervenția se va desfășura pe timp de noapte sau în zilele de odihnă pentru a nu periclita activitatea transportului rutier. Conducătorii auto sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE