Suspecții omorului de la Recea sunt frați

Doi frați sunt suspectați de omorul copilei de 7 ani din satul Recea, raionul Râșcani. Potrivit unei versiuni preliminare, fata a mers la casa suspecților care se află nu departe de propria casă. Din motive deocamdată necunoscute, unul dintre bărbați a omorât-o, ulterior a dus-o într-o casă părăsită din localitate și a abandonat-o acolo, transmite IPN.

Suspecții, doi frați de 32 și 40 de ani, au fost reținuți de polițiști. Urmează să fie efectuată expertiza medico-legală pentru a stabili cauza exactă a decesului copilei.

Fata de 7 ani a dispărut luni seara în jurul orei 18.00. Copila a fost căutată pe tot parcursul nopții și a zilei de astăzi. Polițiștii au implicat drone și câini special dresați. Copila a fost găsită decedată după-amiază, într-o casă părăsită.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.