Summitul NATO şi-a deschis lucrările în plen după un moment de reculegere pentru militarii care şi-au pierdut viaţa în misiunile alianţei
Summitul NATO şi-a deschis lucrările în plen joi dimineaţa, 3 aprilie, aproape de ora 09.00, după un moment de reculegere pentru militarii care şi-au pierdut viaţa în misiunile alianţei, transmite de la Bucureşti corespondentul Info-Prim Neo acreditat la summitul Alianţei.
Secretarul general NATO, Jaap de Hoop Sceffer a mulţumit militarilor pentru contribuuţia în asigurarea libertăţii şi a democraţiei. După care a urmat un discurs în franceză cu referire la importanţa deciziilor ce urmează să fie luate în următoarele două ziele.
Vom vedea rolul pe care îl joacă NATO în lupta împotriva atacurilor cibernetice şi în asigurarea securităţii. NATO este un motor indispensabil pentru cooperare, deciziile luate vor da substanţă rolului NATO, a menţionat secretarul general.
Preşedintele Traian Băşescu şi-a ţinut discursul în limba română. Şeful statului român a amintit despre noile provocări de securitate odată cu înaintarea în secolul XXI şi despre necesitatea promovării valorilor comune şi a schimbării. Băsescu a declarat că contează pe o alianţă care reuşeşte să atingă soluţii în interesul tururor, indifirent de divergenţele iniţiale şi şi-a exprimat speranţa că acest summit va marca trecerea în implementarea iniţiativelor ambiţioase lansate de parteneri.
După discursul lui Băsescu a început sesiunea închisă pentru consultări.