Subvenţionarea în agricultură va fi plafonată

Guvernul a aprobat Regulamentul privind modul de repartizare a mijloacelor fondului  de subvenţionare în agricultură pe 2015. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Ion Sula, a spus că, după ce vor fi acoperite datoriile pentru investiţiile făcute de producători în 2014, în sumă de 230 de milioane de lei, restul banilor, 380 de milioane de lei, vor fi repartizaţi pentru cele 11 măsuri de subvenţionare prevăzute în Legea bugetului de stat pentru 2015, transmite IPN.

Accentul va fi pus pe susţinerea producătorilor agricoli mici şi mijlocii. De aceea, a fost stabilit un plafon maxim de 2,5 milioane de lei de care poate benefica un producător, pe toate măsurile de subvenţionare. În cazul asocierii producătorilor agricoli, grupurile de producători vor beneficia de subvenţii în sumă de până la 4 milioane de lei.

În regulament sunt stabilite plafoane şi pentru fiecare din măsurile de subvenţionare. De exemplu, plafonul pentru stimularea creditării de la bănci va fi de 100 de mii lei, pentru stimularea riscurilor în agricultură – 300 de mii de lei, pentru stimularea procurării tehnicii agricole – 200 de mii  de lei. Subvenţii mai mari vor fi acordate pentru măsurile ce vizează crearea infrastructurii post-recoltare –  până la  2,5 milioane de lei pentru un beneficiar, construcţia de sere, construcţia de ferme zootehnice  – până la 2 milioane de lei.

Mărimea fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli  pentru anul curent constituie 610 milioane de lei.  Reprezentanţii asociaţiilor producătorilor solicită ca acest fond să fie de două ori mai mare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.