Subiectul aderării la Patriarhia Română rămâne deschis, preot

La ședința de la Mitropolia Moldovei s-a discutat și adresarea preoților din protopopiatul de Chișinău, sectorul II, prin care mitropolitul Vladimir a fost rugat să inițieze procesul de aderare la Patriarhia Română. În urma discuțiilor și la îndemnul mitropolitului, s-a votat pentru Unitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova, subiectul aderării la Patriarhia Română rămânând unul deschis, menționează Biserica „Sfântul Dumitru”, al cărei paroh este preotul Pavel Borșevschi, transmite IPN.

„Rămânem statornici fii ai Bisericii lui Hristos, dorind de a păstra, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3)”, se arată într-un mesaj al Bisericii.

După ședința de astăzi, vicarul Mitropoliei Moldovei, episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, a anunțat că Biserica Ortodoxă din Moldova, în frunte cu mitropolitul Vladimir, își păstrează statutul actual. Nu vor fi inițiate discuții privind aderarea Mitropoliei Moldovei la Patriarhia României sau alte patriarhii.  Ulterior, pe pagina Mitropoliei a fost publicată o adresare către cler și popor „în contextul provocărilor actuale”. „Vă îndemnăm pe toți, cler și popor, la păstrarea păcii și a unității creștine și la evitarea alunecării în tot felul de dezbinări, schisme și conflicte, alimentate politic. Fraților clerici, să chibzuim profund şi fără grabă”, se menționează în adresare.

Eparhia de Chișinău cuprinde 16 din cele 32 de raioane ale Republicii Moldova și este condusă de mitropolitul Vladimir, care are titulatura completă de mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. De la începutul războiului dus de Rusia în Ucraina, zeci de preoți din Republica Moldova au părăsit Mitropolia Moldovei, care este parte a Bisericii Ortodoxe Ruse, și au aderat la Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române. Ei s-au declarat nemulțumiți de atitudinea pro-război a patriarhului rus Kirill. Alți zeci de preoți sunt pe cale să facă același pas, reînregistrând parohiile la Agenția Servicii Publice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.