SUA susţin că referendumul din regiunea transnistreană constituie o încercare de a stabiliza situaţia în R. Moldova

Statele Unite ale Americii nu recunosc referendumul care a avut loc la 17 septembrie în regiunea transnistreană a R. Moldova. Într-o declaraţie a vicepurtătorului de cuvânt al Departamentului american de Stat, Tom Casey, se menţionează că SUA susţine declaraţiile de nerecunoaştere a referendumului făcute de statele membre ale Uniunii Europene şi Preşedintele în exerciţiu al OSCE. Sursa citată reconfirmă declaraţia comunităţii internaţionale, potrivit căreia Transnistria este parte a R. Moldova şi eforturile regimului transnistrean nu trebuie calificate altfel decât o încercare de a destabiliza situaţia în R. Moldova. „Noi încurajăm toate părţile să reia negocierile internaţionale privind conflictul transnistrean până la mijlocul lunii octombrie”, specifică oficialul american. Statele Unite sunt un prieten stabil al R. Moldova şi al tuturor oamenilor din această ţară, inclusiv a celor ce locuiesc în regiunea transnistreană a R. Moldova, se mai menţionează în declaraţia reprezentantului Departamentului de Stat al SUA. Anterior, Uniunea Europeană a lansat o declaraţie potrivit căreia aşa-zisul „referendum” din regiunea transnistreană a R. Moldova, care a avut loc la 17 septembrie, contravine suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova recunoscute internaţional, iar situaţia în Transnistria nu permite libera exprimare a opiniei de către populaţie. UE reafirmă că nu recunoaşte nici „referendumul” şi nici rezultatele acestuia şi cheamă mediatorii şi observatorii în procesul de negocieri 5+2 condus de OSCE să facă declaraţii publice în acest sens. Ţările în curs de aderare la Uniune, ţările candidate, cele în proces de asociere şi stabilizare şi potenţialele ţări candidate, precum şi ţările EFTA şi cele membre ale Spaţiului Economic European (EEA) s-au aliniat la declaraţia UE. Totodată, preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Karel de Gucht, ministru belgian de Externe, a declarat că OSCE nu susţine un referendum care pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a R. Moldova. Ucraina, de asemenea, a anunţat oficial că nu recunoaşte rezultatele plebiscitului din regiunea de est a R. Moldova. Până în prezent, doar Federaţia Rusă nu şi-a formulat poziţia univocă vizavi de referendumul din regiunea transnistreană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE