Stocurile de gaze depozitate în Ucraina sunt în siguranță și pot fi extrase în orice moment, oficial

Republica Moldova depozitează în Ucraina aproape jumătate din volumul de 47 de milioane de metri cubi de gaze naturale care reprezintă stocurile de securitate. Ministrul energiei, Victor Parlicov, a discutat cu omologul său ucrainean, Gherman Galușcenko, despre securitatea acestor stocuri. Potrivit părții ucrainene, gazele depozitate de către Republica Moldova sunt în siguranță și pot fi accesate și extrase în orice moment, transmite IPN.

Discuțiile au avut loc la Kiev. Victor Parlicov a reiterat că Republica Moldova este pregătită pentru orice scenariu, chiar și după expirarea contractului de tranzit al gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei, la 1 ianuarie 2025.

„Suntem gata să susținem Ucraina prin toate mijloacele de care dispunem în situația dificilă în care se află sectorul energetic ucrainean în urma atacurilor rusești. În același timp, suntem recunoscători Ucrainei și poporului ucrainean pentru rezistența în fața agresiunii rusești, astfel protejând pacea și în Moldova și întreaga Europă ”, a spus ministrul, citat într-un comunicat de presă.

Ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galușcenko, a accentuat că asigurarea securității energetice în regiune rămâne a fi o prioritate. „Securitatea energetică a regiunii noastre și a continentului european, în general, depinde în primul rând de consolidarea și hotărârea noastră de a ne opune agresorului, în special pe frontul energetic”, a subliniat Galușcenko.

De asemenea, miniștrii au discutat și despre colaborarea pe domeniul aprovizionării cu energie electrică, Republica Moldova și Ucraina sunt conectate ca un singur bloc la sistemul continental european ENTSO-E.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.