Ștefan Gligor: Ne lăsăm înșelați de aproape 30 de ani

“Doar schimbarea elitelor politice va permite integrării europene să revină pe agenda reală a Moldovei,”- este convingerea juristului Ștefan Gligor, expert permanent al proiectului IPN "Depășirea stereotipurilor privind integrarea europeană prin comunicare".  "Moldova are nevoie de o majoritate parlamentară adecvată și integră, de o înțelegere din partea majorității covârșitoare a societății, că pentru țară nu exista o politică publică mai bună și spre ce vector trebuie să se  orienteze din punct de vedere al dezvoltării economice și sociale", - a declarat expertul în cadrul dezbaterilor publice „Locul actual al integrării europene pe agenda socio-politică a Moldovei”.

"Dar noi suntem mânați dintr-o parte în alta. Au promis să restabilească Uniunea Sovietică – i-am  votat. Dar s-au dovedit a fi hoți. Au promis să ne integreze în Uniunea Europeană - i-am  votat. Pe aceiași hoți. Suntem înșelați de aproape 30 de ani. E timpul să alegem la putere oameni, care și-au dovedit integritatea și asupra cărora nu planează temeiuri sau suspiciuni întemeiate de implicare în acte de corupție", insistă Ștefan Gligor.

El a sugerat să fie eliminate din politică emoțiile, evaluările subiective și private. "Trebuie să ne îndepărtăm de stereotipul de coordonate vest-est, de orice speculații și manipulări politice. La putere avem nevoie de cei, care vorbesc despre agenda reală a reformelor, iar noi, ca societate, trebuie să ne învățăm a le pune cu franchețe politicienilor întrebarea clară: de ce accede la putere", a subliniat expertul.

El a amintit că integrarea europeană este un acord al statului de a renunța la o parte din suveranitate și de a accepta o politică adoptată de alte state ale Uniunii Europene. "Acest lucru poate fi realizat doar de guvernarea pe care societatea a împuternicit-o să implementeze integrarea europeană. Pentru a lansa procesul de reforme în Moldova, o republica parlamentară are nevoie de o simplă majoritate parlamentară, înzestrată cu încrederea societății", a menționat Ștefan Gligor.

În opinia sa, actuala guvernare nu este capabilă să realizeze reforme, deoarece nu a venit cu acest scop. Expertul a mai recunoscut, că și în tabăra opoziției sunt puțini oameni care înțeleg ce înseamnă reformele și dacă doresc ca ele să fie implementate. "Avem foarte puțini politicieni integri, iar opoziția noastră deseori alunecă spre populism și adoptă regulile jocului impuse de flancul stâng. Totuși, noi suntem obligați să schimbăm statul, să-i sporim calitatea, ceea ce, la rândul său, va duce la dezvoltarea economiei, la flux de investiții, la locuri de muncă și la îmbunătățirea calității vieții în ansamblu", a spus Ștefan Gligor.

Dezbaterile publice “Locul actual al integrării europene pe agenda socio-politică a Moldovei” fac parte din ciclul "Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare". Agenția de presă IPN organizează dezbaterile publice cu suportul Fundației Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE