Statul își propune să investească în agricultură 3 miliarde de lei până în anul 2030

Statul își propune să investească în sectorul agricol trei miliarde de lei până în anul 2030. O prevedere în acest sens se regăsește în Strategia Națională de Dezvoltare Agricolă și Rurală 2023-20330, aprobată de Guvern, transmite IPN.

În urma excluderii barierelor birocratice, a creșterii valorii adăugate în agricultură și a productivității muncii, ponderea investițiilor private urmează să ajungă la circa 13 miliarde de lei până în anul 2030. Aceasta înseamnă că valoarea totală a investițiilor în sectorul agricol va constitui circa 4,63% din PIB, față de 1,66% în 2020.

Realizarea obiectivelor formulate în Strategie va permite reabilitarea sistemelor centralizate de irigare pe o suprafață de 30 de mii de hectare, sporirea cu cel puțin 50% a volumelor de producție zootehnică în ferme, aplicarea bunelor practici agricole pe o suprafață de cel puțin 150 de mii de hectare de terenuri agricole, sporirea exportului produselor agroalimentare cu 15% etc.

În contextul aspirațiilor Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană, Strategia Națională de Dezvoltare Agricolă și Rurală se aliniază la Politica Agricolă Comună, model european bazat pe principiile suveranității alimentare, a sustenabilității, capacității de îmbunătățire a productivității și de sporire a competitivității sectorului agricol.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE