Statul intervine excesiv şi nemotivat în economia R. Moldova, arată un studiu analitic
Mediul de afaceri din R. Moldova este suprareglementat, iar intervenţia statului în economie nu este întotdeauna justificată, ceea ce atrage irosirea banilor publici, arată rezultatele studiului „100 cele mai presante probleme ale R. Moldova în 2007”, prezentat marţi, 15 ianuarie. Autorii au inclus această problemă printre primele zece cu cea mai mare intensitate în anul 2007, transmite Info-Prim Neo.
Experţii spun că intervenţia statului în economie ar trebui să fie determinată de dorinţa de a compensa anumite eşecuri ale mecanismului de piaţă. În R. Moldova, însă, intervenţia statului este motivată, mai degrabă, de populism, de interese, de avantaje fiscale sau legale pentru propriile afaceri. În opinia autorilor studiului, există o intervenţie prea mare a statului în agricultură. Este accentuată tendinţa de controlare a preţurilor la unele produse alimentare, în special la pâine, dar şi la o serie de mărfuri de uz casnic, ceea ce constituie o încălcare a principiilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Autorii susţin că şi iniţiativele preşedintelui Vladimir Voronin de liberalizare a economiei sunt un exemplu de intervenţie neargumentată în economia ţării. Faptul că acestea nu au fost coordonate în nici un fel cu oamenii de afaceri, denotă indiferenţa statului faţă de necesităţile reale ale sectorului privat.
Prin intervenţiile sale, statul distorsionează piaţa, se mai arată în studiu. Susţinerea anumitor ramuri, lezează drepturile agenţilor economici la o concurenţă sănătoasă pe piaţă. Reglementarea preţurilor încalcă principiile de bază ale unei economii de piaţă libere, ceea ce afectează, în primul rând, agenţii economici care suportă pierderi de profit sau cheltuieli suplimentare.
Atât timp cât guvernarea îşi va fonda deciziile şi politicile fără o analiză substanţială de fezabilitate, inclusiv o analiză a costurilor pentru fiecare măsură adoptată, vom asista la implementarea unor paşi inutili, sau chiar greşiţi de către autorităţi, concluzionează experţii.
Studiul a fost elaborat de experţi ai Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” cu suportul Fundaţiei Friedrich Ebert.