Startul oficial al competiţiei electorale în capitală se dă pe 18 aprilie

Candidaţii independenţi şi partidele politice care au decis să se implice în campania electorală pentru alegerea primarului general şi Consiliul municipal Chişinău îşi vor putea depune dosarele începând cu ziua de luni, 18 aprilie, transmite Info-Prim Neo. Actele sunt aşteptate la Consiliul electoral de circumscripţie Chişinău, pe adresa: bd. Ştefan cel Mare, 83, biroul 9. Dosarele pot fi depuse de pe 18 aprilie până pe 5 mai inclusiv, cu excepţia zilelor de odihnă, între ora 9.00 – 13.00, înafara zilei de 18 aprilie, când înregistrarea va începe la 13.00 şi se va încheia la 16.00. Sâmbătă, 16 aprilie, preşedinte al Consiliului electoral de circumscripţie Chişinău a fost ales juristul Iulian Balan, vicepreşedinte – juristul Cristina Boaghi, iar secretar –consultantul juridic Victor Perţu. În componenţa Consiliului intră 11 membri, 4 dintre care au fost desemnaţi de către cele patru partide parlamentare, 3 sunt din registrul funcţionarilor electorali ţinut de Comisia Electorală Centrală, 2 jurişti de la Consiliul municipal Chişinău şi 2 de la judecătoriile din capitală. Printre actele pe care trebuie să le prezinte persoanele şi formaţiunile care vor să fie înregistrate în calitate de concurenţi electorali figurează: CV, declaraţia privind consimţământul de a candida la funcţia de primar sau consilier în consiliul municipal, declaraţia privind averea imobiliară, depunerile bancare, hârtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani, precum şi sursele acestor venituri. Totodată, candidatul va depune şi o declaraţie privind abandonarea, pe termenul mandatului, a funcţiilor incompatibile cu funcţia de primar, în cazul în care este ales şi validat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.