Starea justiției din Republica Moldova este una extrem de dificilă, avocați

„Starea justiției din Republica Moldova este una extrem de dificilă”. Aprecierea a fost dată de avocatul Eduard Rudenco, într-o conferință de presă la IPN. În opinia sa, tot ce se întâmplă acum în justiție, relatează societății și guvernării actuale că, prin aplicarea unor metode anterior „aplicate de regimul Plahotniuc”, nu se va reuși absolut nimic.

În opinia avocatului, sistemul judecătoresc se apără și sentința de încetare a procesului penal și nu una de achitare în cazul „grupului Petrenco”, emisă de judecătoarea Aurelia Cazacliu, „demonstrează de la sine că acești oameni nu se schimbă și nu vor să răspundă în fața legii, că o mână se spală pe alta”.

Eduard Rudenco spune că îi este greu să numească justiție tot ce se întâmplă în instanțele de judecată sau în procuratură. În opinia sa, justiția nu va exista atât timp cât vor exista omeni care vor să scape de răspunderea penală, care vor proteja pe cei care au comis crime și nu vor respecta legea.

„Dacă era emisă o sentință de achitare pe acest caz, după intrarea în vigoare, trebuia să răspundă personaje precum Nicu Șendrea, pe un capăt de acuzare ar trebui atras și Igor Popa, mai mulți judecători de la prima instanță, de la Curtea de Apel, polițiști audiați ca presupuse victime etc. Dar, având la cheremul lor așa judecătoare, scapă de răspunderea penală”, a conchis vocatul.

Și avocatul Roman Aronov, consideră că, actualmente, lipsa transparenței și a cunoștințelor în a lua decizii în anumite dosare concrete, dar și îndepărtarea sistemului judecătoresc de standardele impuse de Convenția Europeană, sunt elemente care trebuie eradicate, așa ca sistemul să funcționeze independent, și judecătorii să poată lua decizii neechivoce. Autoritățile Republicii Moldova susțin că sistemul judecătoresc se reformează și merge pe urmele standardelor europene, doar că situația, chiar și în cazul „gupului Petrenco”, e total contrară realităților care au loc pe anumite dosare concrete, spune el,

Avocata Ana Ursachi, consideră că dacă ar fi fost emisă o sentință de achitare și nu una de încetare a procesului penal în cazul „grupului Petrenco”, aceasta ar fi întors bunul nume și ar fi oferit șansa la reabilitare a oamenilor care au devenit victimele persecutării politice „în unul din cele mai cunoscute dosare de pe timpul lui Plahotniuc, dosar care a devenit subiect de discuție pe platformele nenumăratelor forumuri internaționale”.

Ana Ursachi a dat citirii o sesizare adresată Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la „acțiunile ilegale a judecătoarei Aurelia Cazacliu”, „care a emis o sentință în circumstanțe care pun la îndoială obiectivitatea, imparțialitatea și incoruptibilitatea dânsei”. În opinia sa, sentința emisă de respectiva judecătoare duce la consecințe nedorite pentru Moldova, inclusiv la nivel internațional.

Avocații „grupului Petrenco” - Anna Ursachi, Eduard Rudenco și Roman Aronov - au organizat luni conferința de presă cu genericul „Instanța de judecata a încălcat legea refuzând emiterea sentinței de achitare pe cazul “grupului Petrenco”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.