Starea de urgență în sănătate publică este anulată începând cu 16 aprilie, după aproape doi ani de la declararea acesteia în legătură cu situația epidemiologică privind infecția cu COVID-19. Decizia a fost adoptată vineri, 15 aprilie, de către Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică. În ultimele două luni se atestă o scădere a incidenței cazurilor noi de COVID-19, de la 754 la 34 de cazuri la 100 de mii populație. În majoritatea localităților din țară se atestă cod verde de alertă epidemiologică, transmite IPN.
Odată cu anularea stării de urgență, toate restricțiile de ordin epidemiologic sunt eliminate. Începând cu 16 aprilie, purtarea măștilor de protecție nu va mai fi obligatorie, dar se recomandă utilizarea acestora în continuare în spațiile închise și în transportul public.
„Este important să fie respectate regulile de igienă a mâinilor, regulile de igienă respiratorie, dar și conduita socială responsabilă în cazul apariției simptomelor de infecții respiratorii. COVID-19 nu a dispărut, iar pentru a fi protejați de formele grave provocate de virus cetățenii sunt îndemnați să se vaccineze”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.