„...disprețul pentru activitatea propagandiștilor e atât de mare, încât chiar și liderii autoritari foarte influenți pe care îi slujesc nu le mai pot suporta slugărnicia, umilindu-i public și confirmând un adevăr arhicunoscut – propagandiștii nu vorbesc, ei grohăie. Din păcate, acesta este adevărul trist...”
---

Nomadismul propagandiștilor

Orice campanie electorală este prilej de jubilare pentru propagandiști. Zeci de mercenari autointitulați politologi, sociologi și experți invadează spațiul public lustruind imaginile comanditarilor și denigrând oponenții acestora. Evident, mercenarii nu comit acte de binefacere, ei își câștigă existența. Și fac asta fără emoții, conform vechii formule – cine plătește acela arvonește. Sumele cu care sunt plătiți propagandiștii sunt atribuite secretului comercial și n-ar trebui să ne intereseze. Ceea ce contează ține în exclusivitate de sursele obscure de unde obțin banii comanditarii pentru a le compensa propagandiștilor efortul și uzura morală. Gradul de uzură este reflectat de felinarele roșii ale studiourilor, afiliate concurenților electorali.

Actualmente, farmecul momentului ține de nomadismul propagandiștilor, care se văd nevoiți să migreze de la un comanditar la alatul. În acest sens, avea dreptate ex-președintele Parlamentului Andrian Candu, atunci când afirma filozofic că așa-i viața, schimbătoare. Aceasta după ce 7 profesori turci, care au educat, inclusiv, odraslele elitelor moldovenești, fusese tranzacționați pe un grant destinat reparației Președinției. Atunci s-au profilat pe deplin fizionomiile propagandiștilor, care deserveau interesele oligarhului – coordonator executiv al guvernării, Vlad Palhotniuc, și care au ieșit la rampă ca să justifice tranzacția. Penibil act, dar bănos.

În actuala campanie electorală prezidențială cohortele propagandiștilor arată foarte palid, evident, din cauza uzurii. Nici nu putea fi altfel după ce am văzut că aceleași persoane care, vorba oamenilor înțelepți, i-au servit pe rând, când pe roșu, când pe verde, iar apoi albastru împărați, iar actualmente îl deservesc pe roșieticul împărat. Într-adevăr, avem printre actualii propagandiști persoane care au servit idea națională la începutul anilor ’90, lucrând în redacțiile ziarelor patriotice, apoi au trecut în serviciul comuniștilor lui Vladimir Voronin, ulterior l-au servit cu mult jind pe coordonatorul executiv, Vlad Palhotniuc, iar acum rătăcesc prin studiourile afiliate socialiștilor. De asemenea, există specimene care au sărit de mai mult de trei ori dintr-un partid european în altul, promovând idea națională, inclusiv unionismul, pentru ca să devină unsul cu gel al lui Plahotniuc, iar actualmente umblă prin aceleași studiouri afiliate socialiștilor. Sunt doar câteva exemple, ceilalți au o uzură morală ceva mai puțin vizibilă, însă oricum sunt ușor identificabili.

De bună seamă, așa-i viața, timpul trece, se schimbă comanditarii, adică stăpânii, care fie că sunt eliminați din politică, fie că devin fugari. În astfel de circumstanțe uzura morală a propagandiștilor se profilează pe fizionomiile lor, la fel ca pe portretul lui Dorian Gray. De aceea, trebuie să rămânem umani și să avem, totuși, o atitudine îngăduitoare față de ei, fiindcă dacă n-ar exista cerere, n-ar exista nici oferte de a participa la distorsionarea lucrurilor și a minți oamenii.

Unde dai și unde crapă

Cohorta propagandiștilor menționată mai sus este una cu caracter labil, ușor influențabilă de potențialul financiar al comanditarilor. Pe fundalul lor se manifestă pregnant propagandiștii cu principii și valori, care nu servesc, pur și simplu, un politician sau altul, ci un întreg front imperial rusesc, reprezentat de filiala  moldovenească a Clubul Izborsk. Activitatea unuia dintre acești propagandiști este extrem de utilă, fiindcă este necamuflată. El pune întrebări tranșante, de exemplu, de unde au bani partidele din opoziție? Iar asta ne ajută să înțelegem de unde obține bani partidul frontului imperial rusesc. Și asta contează foarte mult! Mai ales că recent propagandistul îndoctrinat s-a adresat Serviciului de Informații și Securitate (SIS) ca instituția respectivă să investigheze serviciile tehnologilor politici din România pentru oponenții politici ai candidatului Igor Dodon și sursele de finanțare ale acestora.

Adresarea menționată arată ca un act de răzbunare, făcând referință la informațiile apărute în presă,. Numai că propagandistului îi scapă din vedere renumita zicală: Cel care locuiește într-un castel de cristal nu ar trebui să arunce cu pietre asupra altora! Vorba e că principalii săi oponenții, precum și ai lui Igor Dodon, nu trăiesc în castele, al căror cost, raportat la veniturile declarate, nu poate și justificat. În astfel de circumstanțe, spre exemplu, Igor Dodon, care de 15 ani ocupă funcții publice, s-a văzut nevoit să afirme că și-a cumpărat castel pe banii rudelor. Din acest punct de vedere, e binevenită adresarea către SIS, care ar trebui să se detașeze de reglările de conturi dintre oponenții politici și să investigheze serios pericolele pentru securitatea națională, ce emană de la elitele noastre implicate în afaceri obscure, dar cel mai important – să investigheze care sunt aceste pericole. De exemplu:

• legalitatea sursele de finanțare ale partidelor puterii și ale opoziției;
• legalitatea activității filialei frontului imperial rusesc pe teritoriul țării și sursele de finanțarea ale acestuia;
• legalitatea activității Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), liderii căruia au susținut referendumul din 2 februarie 2014, din Găgăuzia, în cadrul căruia a fost proclamată aderarea la Uniunea Vamală și independența amânată a regiunii; 
• investigarea surselor de finanțarea pentru organizarea referendumului, care în 2014 a dat startul așa zisei Primăveri ruse, care urma să se soldeze cu anexarea de către Rusia a așa-zisei Novorossii, inclusiv a teritoriilor până la gurile Dunării;     
• legătura organizatorică dintre referendumul din Găgăuzia și cel din Crimeea, desfășurat pe 16 martie 2014, pentru anexarea Crimeii, susținute public de PSRM și Igor Dodon;
• implicarea directă a membrilor frontului imperial rusesc în anexarea Crimeii și războiul din Donbass;
• acțiunile subversive recente ale membrilor Clubului Isborsk împotriva integrității teritoriale a Republicii Moldova, etc.          

Iată toate aceste aspecte ar trebui investigate de către SIS pentru a înțelege de unde cu adevărat vin pericolele pentru securitatea Republicii Moldova, și care este rolul propagandiștilor în menținerea și agravarea acestor pericole. Așa că susținem o investigație obiectivă și sperăm mult că ofițerii SIS vor demara-o cât mai curând.   

Concluzie

În concluzie merită menționat faptul că soarta propagandiștilor nu e de invidiat. Este adevărat că cei mai răsăriți dinte ei se îmbogățesc fabulos. Totuși, ne convingem că ei nu au tihnă în suflet și par zbuciumați, în special atunci când presa se interesează de averea lor. Se întâmplă fiindcă deși declară că deservesc (pag.8) interesele frontului imperial rusesc, refuză să declare contribuțiile financiare ale acestuia la bunăstarea lor. Chiar crede cineva că un întreg front imperial nu-și remunerează soldații? În plus, disprețul pentru activitatea propagandiștilor e atât de mare, încât chiar și liderii autoritari foarte influenți pe care îi slujesc nu le mai pot suporta slugărnicia, umilindu-i public și confirmând un adevăr arhicunoscut – propagandiștii nu vorbesc, ei grohăie. Din păcate, acesta este adevărul trist.