Sovieticii au dorit să creeze „homo moldovanus”, istoric
Astăzi, 6 iulie, sunt comemorate victimele celui de-al doilea val de deportări din 1949. „Cu greu găsim o familie care să nu fi fost marcată de această traumă – deportările sovietice”, a declarat pentru Info-Prim Neo doctorul în istorie Viorica Olaru-Cemârtan, care are convingerea că regimul comunist trebuie condamnat şi tot ce este legat de acesta trebuie interzis pentru că este un generator de crime împotriva umanităţii.
„Trebuie să spunem franc că acest regim a fost unul criminal şi a acţionat împotriva fiinţei umane, naţionale, împotriva celor mai demni oameni, pentru că a dorit să distrugă elita care putea să-i opună o rezistenţă. Ei (sovieticii) au dorit să creeze „omul nou – homo sovieticus”, iar în cazul nostru au dorit că facă o creatură şi mai caraghioasă „homo moldovanus”, de aceea sunt consecinţele pe care le avem”, afirmă istoricul.
Viorica Olaru-Cemârtan spune că este nevoie de măsuri eficace pentru a face cunoscute realităţile ce ţin de deportări, inclusiv prin sistemul educaţional şi prin cultură – film, teatru, artă plastică.
Istoricul Iurie Colesnic, spune că oamenii deportaţi au fost luaţi pentru a „vârâ frica în societatea basarabeană”. „Noi suntem obligaţi să ducem până la capăt acest fenomen. Sunt multe persoane despre care nu se ştie nimic, pentru că arhivele sunt închise, fără acesta nu putem merge mai departe. Noi trebuie să putem da un verdict ferm”, a menţionat istoricul.
Iurie Colesnic spune că ţara care a stat în spatele deportărilor, Rusia, trebuie să-şi asume o răspundere, aşa cum a făcut-o Germania în cazul celui de-al doilea război mondial. Rusia a fost cea care a beneficiat de munca acestor oameni, astfel, trebuie de găsit o cale ca persoanele deportate că primească despăgubiri din partea acestui stat.
Iurie Colesnic mai spune că şi Republica Moldova ar trebui să modifice legea, astfel încât foştii deportaţi, care au dreptul la retrocedarea averii, să nu mai fie nevoiţi să facă dovada unor testamente sau alte documente pierdute sau care în acea perioadă nu se perfectau.
Astăzi, se împlinesc 61 de ani de la ce-l de-al doilea val de deportări. Primul val a avut loc la 12-13 iunie 1941.