Președintele Maia Sandu este lider la capitolul încrederii din partea populației, potrivit unui sondaj de opinie prezentat de Institutul Republican Internațional (IRI), Oficiul din Moldova. Sondajul arată că șefa statului se bucură de încrederea a 27% dintre respondenți. Dintre formațiunile politice, partidul de guvernare PAS se bucură, în continuare, de cea mai mare susținere. 36% dintre respondenți au declarat că susțin Partidul Acțiune și Solidaritate, transmite IPN.
Solicitați să spună care este politicianul din Republica Moldova în care au cea mai mare încredere, pe locul doi, după Maia Sandu, este ex-președintele Igor Dodon. Președintele Parlamentului, Igor Grosu și liderul PCRM, Vladimir Voronin împart poziția a treia în top, urmați de premierul Natalia Gavrilița:
Maia Sandu – 27%
Igor Dodon – 14%
Igor Grosu – 7%
Vladimir Voronin – 7%
Natalia Gavrilița – 5 %.
Sondajul a făcut publice și datele privind intențiile de vot ale cetățenilor. Întrebați ce partid politic susțin, 36% dintre respondenți au răspuns Partidul Acțiune și Solidaritate. Partidul Socialiștilor este susținut de 14% dintre respondenți, iar cel al Comuniștilor de 5%. Potrivit sondajului, Partidul Politic Șor se bucură de susținerea a doar 3% dintre respondenți.
Sondajul a fost realizat în perioada septembrie – octombrie 2021.