Soluțiile propuse de candidatul MAN pentru traficul din Chișinău

Municipalitatea este responsabilă pe partea de infrastructură. Asta ar însemna drumuri, trotuare, parcări, semafoare, benzi dedicate, transport public – precizează primarul Ion Ceban, care candidează pentru un nou mandat din partea Partidului Mișcarea Alternativa Națională, transmite IPN.

„Lucrăm absolut pe toate aceste domenii și intervenim, după priorități. Este foarte important ca, de cealaltă parte, să nu existe blocaje în mod intenționat sau situații create artificial, cum a fost cea pe care am raportat-o vineri în teren, când agenții de circulație mimau fluidizarea traficului rutier”, a declarat Ion Ceban la o conferință de presă

Potrivit candidatului, MAN vine cu soluțiile simple, dar și complexe în acest sens. De exemplu, Planul de mobilitate urbană la care se lucrează, trebuie să revizuiască absolut toate lucrurile legate de transportul public, trafic, drumuri, străzi, transport alternativ și acest lucru este realizat împreună cu Uniunea Europeană în cadrul proiectul „Move it like Lublin” #moveitlikelublin. Rezultatele proiectului vor fi vizibile deja la sfârșitul acestui an. Astfel ca la începutul anului viitor urmează să fie prioritizate lucrurile pe fiecare componentă în particular, a declarat Ion Ceban.

La fel, strada Mesager și strada Albișoara, potrivit lui Ion Ceban, trebuie să aibă componenta de a dubla traficul. „O altă componentă este dirijarea traficului rutier de la Centrul de monitorizare a traficului, care își coordonează activitățile cu MAI. ️Benzile dedicate, parcările, la fel sunt componente care ajută la fluidizarea traficului rutier”, mai precizează candidatul MAN.

Ion Ceban a fost ales în funcția de primar general al municipiului Chișinău la alegerile locale din 2019, iar acum candidează pentru un nou mandat de la Partidul Mișcarea Alternativa Națională, pe care îl conduce. Conform tragerilor la sorți, el urmează să fie cu numărul 16 în buletinul de vot.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE