Sofia Rotaru, deposedată de imobil în Crimeea ocupată

Sofiei Rotaru, uneia din vocile celebre ale muzicii ușoare de pe mapamond, i se confiscă imobilul numit „Vila Sofia” de pe cheiul Ialtei, Crimeea. Despre aceasta scrie gordonua.com, citându-l pe unul din promotorii separatismului în Ucraina, Oleg Tsarev.

Fostul deputat a declarat recent pe canalul său de Telegram că așa-numitul Consiliu de Stat al Crimeei a decis să „naționalizeze” conacul-monument de arhitectură de importanță locală din Ialta, deținut de cântăreața ucraineană Sofia Rotaru.

Tsarev a menționat că Rotaru a fost deposedată de acest imobil după ce de Ziua Sfântului Nicolae ea a publicat o carte poștală în care Sfântul Nicolae stă pe genunchiul  unui militar ucrainean.


„Cred că nu mai există nicio îndoială cu privire de partea cui este această artistă”, a constatat Oleg Tsarev.

„Sofia Rotaru a dat pe acest conac echivalentul a 500 de dolari, pentru a conduce un cerc de muzică pentru copii. Dar nu a folosit proprietatea în scopul declarat. Acum o vinde, cerând astă primăvară 2,5 miliarde de ruble (aproximativ 27,6 milioane de euro)”, a insinuat Oleg Tsarev.

Sofia Rotaru, născută la Noua Suliță, Cernăuți, Ucraina, și-a început cariera muzicală după absolvirea conservatoriului din Chișinău. În 1986, a fost prima cântăreață care a primit titlul „Artist al Poporului din URSS” și în 2000 a fost numită Cântăreața secolului XX. Azi, Sofia Rotaru are cetățenie ucraineană și este cetățean de onoare al Crimeei și Ialtei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.