Șoferul care a provocat accidentul de la Ghidighici, soldat cu moartea unei tinere și a bebelușului ei, era beat și conducea cu viteză. Cauza penală a fost expediată în judecată, iar inculpatul riscă până la 12 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, transmite IPN.
Procuratura Generală precizează că pe 9 iunie șoferul, în vârstă de 33 de ani, a urcat beat la volan. El se deplasa cu viteză pe strada Victoriei din satul Ghidighici, municipiul Chișinău. Acesta nu a manifestat prudența sporită la trafic, nu a ținut cont de totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, iar drept urmare s-a ciocnit cu un alt mijloc de transport în care se aflau șoferul și trei pasageri.
Doi pasageri, printre care o femeie de 30 de ani și copilul ei de 7 luni, au decedat la fața locului, iar al treilea pasager, un copil de 4 ani, a suferit leziuni care, potrivit raportului de expertiză medico-legală, se califică drept vătămări corporale medii.
Tânărul de 33 de ani este învinuit de încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere, acțiune săvârșită în stare de ebrietate, care a cauzat din imprudență decesul a două persoane. El și-a recunoscut fapta.